Iubind o inimă perfectă… (4)

Dintre toate trăirile și emoțiile umane, pe departe cel mai capricios este dorul! Este atât de complex, încât este aproape imposibil să îl gestionezi, chiar și când conștientizezi ce se petrece cu inima și mintea ta.

Dorul implică lipsă, zâmbet, entuziasm, durere, energie, familiaritate, dorință, senzația că nu ești complet, dar și fericirea că știi care este „piesa” care lipsește pentru a remedia această problemă!

Este o binecuvântare și o încercare în aceeași trăire! Un amalgam de emoții care îți face inima să tresară și să plângă în același timp, să tânjească după jumătatea ei și să găsească răbdarea necesară de a rezista până la prima întâlnire.

Dorul meu este o creatură aparte a inimii! Deoarece îmi antrenează întreaga ființă în vârtejul care reprezintă pentru mine lipsa ta! Mintea mea extrem de jucăușă, inima mea care iubește cu un entuziasm debordant, rațiunea mea mereu vigilentă, ochii mei, care te caută oriunde, mâinile mele, care tânjesc după mâna ta, buzele mele, care cer constant buzele tale și pielea ta intoxicantă și a cărei miros acționează ca un drog pentru mine!

Dorul de tine este un veritabil sevraj pentru mine! Un tremur al ființei mele, care mă face să evoluez în bărbatul perfect, care găsește mereu modalitatea de a te iubi și de a-mi satisface nevoia și dorința de a te face în fiecare zi mai fericită și de a-ți face zâmbetul pe care îl ador permanent.

Partea pozitivă a dorului este faptul că reprezintă dovada completă a unui sentiment de iubire sincer și necondiționat! Este modalitatea fizică și emoțională de confirmare a iubirii și a dorinței pe care o simți pentru persoana specială care te completează.

Iar această parte pozitivă este maniera mea a rezista sevrajului! Deoarece îmi canalizez această dorință care mă consumă în fiecare secundă în care nu ești lângă mine spre a te iubi și mai mult, mai înțelept, original, sincer și cu un entuziasm demn de inima unui copil.

Te întrebi mereu de ce nu pot afișa o mină serioasă și zâmbesc în preajma ta… Pentru că nu mă pot opri din a zâmbi! Pentru că inima mea se bucură ca a unui copil în preajma ta, când mă gândesc la tine, deoarece este completă! Este fericită, lipsită de griji și de trăirile copleșitoare prin care această creatură a inimii mele mă face să trec în lipsa ta!

Aceeași inimă care mă face, dacă trebuie să ne vedem în câteva ore, să plec pe jos mai devreme spre tine, când nu mai am răbdare! Pentru că merg spre tine! Chiar dacă tot în câteva ore ne vom vedea, simt că mă apropii de tine! Și o fac! Sunt în stare să merg pe jos zeci și sute de kilometri pentru tine! Sunt în stare să alerg, să transpir, să car, să mut munți, dacă este nevoie. Dacă implică să te văd, să te fac fericită sau doar să îți smulg un zâmbet ori să îți fur un sărut, o fac fără măcar să tresar sau să mă gândesc a doua oară! Atât de puternică este creatura inimii mele!

Creatura inimii mele are o manieră aparte de a se desfășura în voie în lipsa ta! Se învârte prin stomacul meu precum un copil sare în joacă pe pat! Îmi inundă mintea cu imagini și viziuni despre NOI, care mă duc spre un tărâm al fericirii și iubirii! Îmi antrenează inima în a iubi în modalități departe de imaginația oricărui om normal!

Pentru că noi nu suntem normali. Nici pe departe! Dar suntem perfecți. Împreună. Pentru că, separat, creaturile inimilor noastre își fac de cap. Dar, împreună, sunt fericite, ca și inimile care le găzduiesc! Te iubesc!


Iubind o inimă perfectă… (3)

Sâmbătă dimineață. Ora 08:00. Alarma uitată de peste săptămână sună discret. Parcă și telefonul știe că scopul lui nu este să trezească în această dimineață…

Mă întind spre noptieră să închid alarma și văd două perechi de ochelari, deschise și intercalate, cum au fost puse în grabă cu câteva ore în urmă. Zâmbesc suspect și mă întorc încet spre ce, pentru mine, reprezintă cea mai frumoasă priveliște posibilă pe această lume: ochii tăi deschizându-se somnoroși și privindu-mă cu o strălucire care mă va cutremura cu siguranță de fiecare dată când îi voi vedea!

Îți mângâi încet obrazul, dând la o parte o șuviță jucăușă de păr, te privesc calm, te sărut lung și îți șoptesc: „Bună dimineața!”. Îmi mai dăruiești un zâmbet pe care doar fericirea sinceră îl poate genera și te întorci complice cu spatele la mine, așteptând să fii alintată. Te cuprind amuzat, îți sărut spatele, umerii și gâtul și îți șoptesc: „BAU! Te iubesc!”. Răspunsul vine imediat, moment în care mă ridic din pat și mă îndrept spre bucătărie, știind că mă vei urma după ce îți deschizi cu succes ambii ochi. Ce te vei mai supăra când vei vedea că am luat ambele perechi de ochelari cu mine… dar îți va trece când vei afla de ce…

Mă spăl pe dinți și observ cărțile de lângă cadă. Eu am început-o pe a mea acum două zile, însă semnul tău de carte de apropie pericol de ultima copertă. În curând, vei avea nevoie de o nouă „escapadă” literară. Rezolvăm astăzi.

Cafeaua mă așteaptă cuminte în dulapul din bucătărie. Scot migălos cănile fiecăruia, laptele din frigider, zahărul pentru tine și zaharina pentru mine. În baie, aud o periuță de dinți. Te-ai ridicat din pat.

Te întâmpin cu mirosul de cafea proaspătă și spărgând ouăle pentru bătut. Îți aduci aminte ce râdeai de mine la început de cum bat ouăle pentru omletă? Ziceai că parcă îmi este milă de ele… Poate îmi era. Poate doar nu știam să le bat.

Las castronul pe masă și te reped înainte să apuci a mă certa că ți-am luat ochelarii. Îți fur un sărut scurt, te cuprind cu brațele de sub fund și te ridic în brațe, continuând să te sărut lacom. Aș fi putut să fac asta dacă aveai ochelarii pe ochi?

Mă privești lung cum gătesc micul dejun în timp ce tragi cu sete din țigară și bei cafeaua slabă cu lapte și, în general, o inimioară de zahăr. Azi ai vrut o treflă, să mai schimbi figurinele din cutie. Mâncăm și mai stăm de vorbă. Îți plimbi degetele prin palma mea în timp ce povestești ce nu ai apucat aseară despre ziua ta. Mă înnebunește acest gest. Atât de tandru și de natural… ca tine și buzele tale.

Îți mai fur un sărut și te iau de mână. Azi vei fi răsfățată. Este ziua ta. Doar că nu știi încă. Primul pas: înlocuim uleiul de masaj cu gelul de duș.

Spatele tău tresare la fiecare atingere sub aburul cald. Mirosul de migdale inundă baia și te simt cum te relaxezi și te lași pe mâinile mele. Sărut fiecare loc care urmează să fie mângâiat și alintat. Corpul tău vrea mai mult. Și primește. Zgomotul dușul maschează subtil icnetul tău de plăcere când mă simți. Te am sub jetul cald de apă și nu ți-aș da drumul niciodată din brațe… Ești a mea!

Te mușc ușor de umăr. Te întorci mimând o indignare dulce și îți acopăr fața cu prosopul pentru păr. Îl desfac și îți fur un sărut. Râzi când îți acopăr fața înapoi. Repetăm gestul. Zâmbești. Ador când zâmbești!

Pregătim cu un zâmbet suspect pe buze și al treilea mic dejun. Sorbim din cafeaua rămasă, fumăm liniștiți într-un colț al bucătăriei și dezbatem cu ce ne îmbrăcăm astăzi. Avem un program plin. Ieșim la plimbare, mâncăm în oraș, mergem prin parc și, în drum spre casă, mai facem o ultimă oprire. Avem de cumpărat o carte nouă pentru iubita mea.


Iubind o inimă perfectă… (2)

Din multe puncte de vedere, mă consider o persoană foarte norocoasă. Am fost binecuvântat cu o familie care m-a crescut cu iubire și încredere, care m-a învățat ce înseamnă respectul și responsabilitatea. Am fost binecuvântat cu o minte și un caracter total atipice pentru un tânăr bărbat, calități care îmi permit să privesc o lume, pe alocuri, defectă din multe perspective, cu alți ochi. În aproape trei decenii, am avut parte de mai multe experiențe decât mulți nici nu vor visa să trăiască într-o viață întreagă.

Aceste lucruri m-au învățat foarte multe. Ca, de exemplu, am deprins abilitatea de a mă adapta la orice și am dezvoltat o înțelegere superioară a mediului meu înconjurător. Prin prisma pregătirii mele profesionale și a experienței, pot citi destul de ușor o persoană, fără să am nevoie de foarte multe informații despre aceasta. Îmi pot da seama de ce caracter se ascunde în spatele măștii sociale pe care o poartă, dacă merită încrederea sau atenția mea și să acționez ca atare. Această trăsătură mă face de foarte multe ori arogant în fața celor care nu mă cunosc, dar, sincer, nu cred că îmi pasă nici pe departe îndeajuns de mult încât să mă schimb din acest punct de vedere…

De-a lungul multor dezamăgiri și în urma rănilor multiple peste care am fost nevoit să trec, am învățat să fiu mult mai pretențios cu cei cărora le dăruiesc părți din mine. Având o gândire anormală, eu sunt genul de persoană care iubește și se atașează cu toată ființa. Odată ce cineva a trecut de „bariera mea de siguranță”, nu există limite cu privire la ce sunt dispus să ofer! Din acest motiv, numărul oamenilor care chiar merită să beneficieze de această față a mea nu este unul foarte mare. Și crește foarte greu. Sunt mereu deschis spre nou și cunosc mereu cu mare plăcere persoane noi, însă asupra tuturor aplic același „filtru”. De-a lungul anilor, au trecut prin viața mea zeci de mii de oameni, unii mai apropiați, alții mai puțin, însă toți au reprezentat o experiență nouă și un nou prilej de a învăța ceva, despre ei sau despre mine…

Însă, pe departe, cel mai valoroasă învățătură de care am avut parte în urma acestei gândiri atipice este să mă pot citi pe mine! Să îmi pot da seama foarte devreme ce simt și potențialul pe care o nouă relație îl are, de orice natură ar fi ea. Într-o lume guvernată de egoism și în care măștile predomină cu o frecvență depresivă de-a dreptul, pot identifica foarte repede de cine se merită cu adevărat să mă apropii. Iar acest lucru este principalul atribut, din punctul meu de vedere, al unei inimi perfecte! Al unei inimi „veterane”, care a trecut prin destule încât să știe pentru cine mai are disponibile alte „încercări” și pentru cine nu.

Cum spuneam, mă consider o persoană extrem de norocoasă. Pentru că, pe lângă o listă impresionantă de prieteni care îmi dăruiesc un zâmbet sincer când mă văd sau mă aud, inima mea a hotărât că, pentru o anumită ființă minunată, are un număr considerabil de noi „încercări”!

În decursul acestor aproape trei decenii, inima mea a învățat încet, dar sigur, să iubească cu adevărat. A căpătat experiență și a aflat ce are nevoie pentru a fi fericită. Iar, după căutări îndelungate, soldate cu multe momente și amintiri frumoase, dar și un număr foarte mare de răni, a găsit ceea ce căuta! A găsit zâmbetul care vindecă orice supărare, a găsit mâna care calmează orice stare de anxietate, a găsit buzele care îmi fac picioarele să tremure la propriu chiar și când stau jos. A găsit mintea capabilă de a o provoca constant pe a mea, a găsit ochii care să mă privească cu dorință și iubire chiar și când sunt încercați de tristețe sau de supărare. A găsit inima perfectă pentru a o completa! Iar acest lucru mă face cel mai norocos om în viață!

Pentru mine, lipsa acestor îndoieli și căutări acționează ca o descătușare a minții și a inimii mele! Pentru că sunt libere să planifice un viitor în care aceste inimi se completează zilnic, în care fericirea vindecă orice rană a trecutului și bune bazele familiei pe care visez să o avem!

Acest entuziasm este caracteristic începuturilor unei relații. De fiecare dată când cunoști pe cineva nou, care îți răspunde cu aceeași intensitate la sentimentele pe care tu i le transmiți, ai impresia că este THE ONE! Ai impresia că totul este perfect și nimic rău nu se poate întâmpla între voi! Dar această senzație ajunge să fie testată de realitatea momentului în care vă cunoașteți cu adevărat unul pe celălalt și lumile din care proveniți. Și, de multe ori, noua relație nu trece acestui test.

Însă, din când în când, prin viața noastră trece cineva atât de compatibil cu noi, încât acel test al realității nu face decât să confirme acele sentimente datorate entuziasmului de început! Acea persoană de care, pe măsură ce o cunoști mai bine, pe măsură ce depășiți împreună tot felul de obstacole pe care lumile voastre vi le aduc în cale, nu faci decât să te îndrăgostești și mai mult în fiecare zi!

La mine, entuziasmul de început a trecut la primul obstacol major, la prima ciocnire cu realitatea. Și a fost înlocuit instant de un alt tip de entuziasm. Acel entuziasm caracteristic iubirii sincere! În cazul nostru, entuziasmul de început a lăsat locul entuziasmului de a ne îndrăgosti unul de celălalt mai mult pe zi ce trece, odată cu fiecare încercare peste care am trecut împreună! Începutul doar a pus bazele unei relații stabile, puternice, care să garanteze, cel puțin în mintea și în inima mea, faptul că EA este, cu siguranță, aleasa inimii mele! Cea capabilă de a-mi vindeca și a-mi completa inima. Mama copiilor mei și cea alături de care voi evolua în bărbatul care știu că sunt capabil să fiu!

Dar, odată cu acest entuziasm și acest sentiment copleșitor de iubire și fericire, vine și o mare încercare. Aceea de a rezista dorului și a dorinței de a o avea ACUM!

Când iubești pe cineva atât de mult și ai siguranța că știi ce vrei, ai tendința de a forța lucrurile, pentru că vrei mai mult! Și nicio inimă, oricât de înțeleaptă ar fi, nu poate înțelege de ce trebuie să treacă prin tortura de a nu avea jumătatea alături imediat și de a aștepta. Pentru că acea așteptare doare. Este o durere la fel de puternică ca un sevraj, dar o durere, în același timp, plăcută, deoarece un singur zâmbet sau un sărut poate vindeca orice urmă a ei… Pentru că un „TE IUBESC!” rostit sincer și convingător poate alunga orice îndoială și orice amintire dureroasă!

Într-o astfel de situație, cea mai mare provocare este de a rezista tentației de a pune presiune pentru a obține tot odată! Deoarece această presiune poate anula bucuria prezentului și să aducă la lumină răni ale trecutului, astfel întunecând viitorul.

Însă, când iubești pe cineva cu adevărat este normal să vrei totul! Este normal să nu vrei să încerci groaznicul sentiment de lipsă, de dor profund, în care întreaga ta ființă tânjește după EA, după prezența ei fizică, după mâna ei, după buzele și pielea ei, după momentele în care pare că puteți vorbi sute de ore fără să aveți cea mai mică problemă în a găsi subiecte de conversație, după fericirea incredibilă de a o simți adormind în brațele tale și de a-i vedea ochii sclipind când te privește dimineața, lacomă după un sărut de „Bună dimineața!”…

Și chiar dacă înțeleg că nu pot forța lucrurile să decurgă mai repede decât o fac deja, nu sunt dispus să renunț la dorința de a avea totul ACUM! Pentru că această dorință naște visuri, îmi dă forța de a continua zilnic și de a aștepta până când voi cunoaște fericirea completă de a o avea!

Îmi doresc să rămân mereu la fel de lacom de a o simți a mea, de a o face fericită, de a iubi, de a o dori! Vreau să păstrez o viață întreagă fericirea sinceră în ritmurile căreia inima mea tresaltă când o vede apropiindu-se sau tremurul pe care îl simt când buzele mele îi ating corpul!

Nu vreau să mă opresc niciodată din a fi în sevraj dacă nu știu nimic de ea chiar și pentru perioade scurte de timp și nu vreau să pierd vreodată dorința care mă consumă de a o lua în brațe și de a o săruta cu pasiune de fiecare dată când o văd! Nu vreau niciodată să nu mă simt complet pierdut dacă nu adorm alături de ea!

Pentru că o iubesc mai mult decât am iubit vreodată și asta spune multe, cunoscându-mă pe mine și prin ce a trecut inima mea până în acest moment, când și-a găsit jumătatea cea mai apropiată de perfecțiune!

Jumătatea pentru care se merită să trec prin orice și să aștept oricât pentru a o avea… pentru a fi cu adevărat complet!


Iubind o inimă perfectă… (1)

I-am cerut doar o noapte… O noapte în care să aflu ce se ascunde în spatele acelei priviri plină de dorință și interes, care m-a tulburat până în măduva ființei mele…

I-am cerut doar o noapte… O noapte în care să încerc să înțeleg atracția inexplicabilă care m-a făcut să o vreau, să o cunosc, deși știam ce limite vor fi în calea noastră…

I-am cerut doar o noapte… O noapte în care am vrut să îmi confirm prima impresie care mi-a făcut inima să îmi tresară. Prima impresie care îmi spunea că acea femeie din fața mea, care mă privea în felul în care mă privea și care a insistat să ne întâlnim când eu am ezitat, ascunde ceva special. Ascunde o perfecțiune numai pentru mine, o combinație de calități și defecte pe care numai eu o puteam înțelege cu adevărat. Acea primă impresie care îmi spunea să merg înainte, să îmi ascult pornirile pentru că nu îmi va părea rău… Și nu mi-a părut nici măcar o secundă…

I-am cerut doar o noapte… O noapte în care am descoperit o femeie incredibilă! O femeie vulnerabilă și puternică în același timp. O femeie de o sexualitate rară, de o frumusețe naturală care îți rămâne tatuată pe inimă. O femeie care să facă față sarcasmului meu și să îl contracareze cu ușurință cu fiecare ocazie pe care i-am oferit-o, cu o minte sclipitoare, capabilă de lucruri mărețe. Am descoperit o femeie competentă și capabilă, ambițioasă, dar nemotivată, un potențial enorm, ținut la pământ de o încredere zdruncinată de nefericire, de greutăți și vorbe grele. O FEMEIE captivă într-o lume mediocră, limitată, care nu a știut niciodată să o aprecieze și care nu va putea vreodată să înțeleagă ce nestemată ascunde acel zâmbet… până la mine!

I-am cerut doar o noapte… O noapte în care am văzut lumea ei. Am văzut ce îmi putea oferi. În care mi-am găsit perechea. Pentru că, fără să ne dăm seama, eram atât de atrași unul de celălalt pentru că ne căutasem o viață întreagă. Fiecare reprezenta pentru celălalt jumătatea care completa un întreg. Un întreg al frumuseții, al potențialului intelectual și profesional, un întreg al fericirii, iubirii, răbdării și înțelegerii. Am găsit o compatibilitate în care nu eram dispus să mai cred, pentru că eram atât de diferit încât îmi era din ce în ce mai greu să mă adaptez la acea lume superficială unde îmi puteam găsi compania fizică și cam atât…

I-am cerut doar o noapte… O noapte care s-a transformat într-un drum la care am pornit împreună. Un drum care a trecut prin munți și a fost testat în repetate rânduri de obstacolele realității. Un drum pe care îl poți parcurge doar din iubire și cu siguranța faptului că sentimentele tale sunt reciproce. Doar așa se justifică greutatea lui. Pentru că la capătul acelui drum, se află o viață întreagă de fericire și iubire. O viață în care visele sperie, dar realizarea lor ține doar de curaj și hotărâre.

I-am cerut doar o noapte… O noapte în urma căreia am descoperit mii și mii de motive pentru care să o iubesc din ce în ce mai mult pe zi ce trece. O noapte în urma căreia mi-am redescoperit ambiția, energia, forța interioară de a trece peste orice. O noapte după care inima mea a hotărât că poate duce un număr nelimitat de lovituri și încercări, pentru că doar un zâmbet mi le va vindeca înapoi pe loc. Pentru că un „TE IUBESC!” venit de pe buzele ei mă face să mă simt cel mai norocos om din lume! Pentru că sărutul ei emană fericire, o fericire pe care vreau să i-o ofer zilnic, până la ultima suflare!

I-am cerut doar o noapte… În schimb, am primit cel mai prețios dar pe care viața mi-l putea oferi… Am primit o inimă perfectă, o inimă împărțită în două, dar care era plină doar pe jumătate. Pentru că cealaltă jumătate era a mea!

I-am cerut doar o noapte… Ea mi-a oferit o viață întreagă! Viața noastră, împreună!


Rândurile mele… (2)

Am o expresie, pe care o folosesc mereu ca argument într-o conversaţie când cineva se subapreciază: „calităţile unei persoane te atrag, însă defectele acesteia te fac să îţi dai seama dacă vrei să rămâi alături de ea”.

Nu ştiu dacă sunteţi de acord cu mine sau nu, dar mie, personal, mi se pare o gândire foarte realistă, mai ales, într-o societate în care tindem să analizăm foarte superficial potenţialele relaţii.

Fiind o persoană foarte impulsivă din fire, prefer să „încerc” ceva, bazându-mă pe prima impresie, care, din fericire pentru inima mea, nu mă înşeală decât foarte rar, iar apoi să aplic „peste” acea relaţie standardele care îmi definesc persoana pe care o caut.

Sunt conştient că nu este normală această atitudine, dar, cum nu am pretins niciodată că m-aş încadra măcar pe departe în vreun tipar masculin, o consider oportună personalităţii mele. Singurul inconvenient pe care l-am întâlnit de-a lungul relaţiilor mele este faptul că numărul persoanelor care îmi împărtăşesc gândirea nu sunt foarte multe. Cu alte cuvinte, publicurile mele sunt foarte restrânse, dar selecte…

Revenind la ideea mea, vreau să subliniez o problemă majoră pe care o văd în jur: faptul că din ce în ce mai puţine persoane ştiu ceea ce caută când vine vorba de relaţii. Resimţim singurătatea, vrem pe cineva alături, care să ne satisfacă nevoile fizice, intelectuale şi sentimentale, dar nu ne facem deloc timp să stabilim cu noi înşine ce căutăm exact.

Încă de la o vârstă fragedă, de regulă, în jurul pubertăţii, începem să căutăm pe cineva care să ne ajute să ne umplem timpul şi inima. Pe măsură ce înaintăm în vârstă şi experimentăm, în cadrul mai multor sau mai puţinelor relaţii, ne facem o idee despre ce ne satisface şi ce ne face fericiţi. Din această idee, derivă o serie de standarde foarte clare, care ar trebui, în mod normal, să definească tipologia partenerului sau partenerei ideale.

Sunt persoane pentru care siguranţa financiară primează. Sunt persoane pentru care atracţia fizică, fie ea oricât de efemeră, este cel mai important aspect. Sunt persoane care au nevoie de romantism. În general, tindem să îmbinăm toate aceste detalii, făcând un clasament, în funcţie de importanţă.

Astfel, când căutăm o relaţie nouă şi întâlnim pe cineva care ne-a atras atenţia într-un fel sau altul, acea persoană a bifat, de regulă, primul standard din listă. Pe măsură ce o cunoaştem mai bine, ne putem da seama câte „căsuţe” din lista noastră le bifează. Dacă întruneşte măcar jumătate din cerinţe, şi sentimentul este reciproc (am aflat, pe parcurs, că este nevoie de două persoane la acest pas), luăm decizia de a începe o relaţie cu el sau ea.

Aceeaşi gândire se aplică şi în cadrul relaţiilor deja existente. Este redundant faptul că ne schimbăm cu toţii odată cu trecerea timpului. Niciodată, persoana de care te îndrăgosteşti nu rămâne la fel. Nu are cum, pentru că evoluează! În bine sau în rău, conform aşteptărilor şi nevoilor noastre. Drept urmare, aplicăm lista mereu schimbătoare a standardelor noastre în relaţia pe care o avem, pentru a analiza dacă suntem în continuare fericiţi de direcţia în care ne îndreptăm şi dacă viitorul pare promiţător din acest punct de vedere. Ca peste tot în viaţă, există compromisuri, fără de care nicio relaţie nu ar fi posibilă, însă, niciodată nu trebuie să cădem în capcana de a accepta faptul că lucrurile care ne fac fericiţi sunt mai puţine decât compromisurile. În acel moment, lista de standarde este întrunită într-o proporţie minoritară, iar noi ne sacrificăm fericirea în faţa inerţiei unei relaţii.

Sună logic, nu? Evident, pentru că aceasta este gândirea normală.

Acum, puneţi-vă întrebarea dacă voi aplicaţi aceste idei. Aveţi o listă de standarde. Dacă da, atunci, sunt nevoile voastre satisfăcute într-o proporţie majoritară? Dacă nu le aveţi, consider că este cazul să stabiliţi foarte clar de ce aveţi nevoie pentru a fi fericiţi şi să căutaţi doar asta.

Concluzia mea este că trebuie să fim egoişti când vine vorba de satisfacţia noastră. Vrem o relaţie, o căutăm activ sau nu, dar niciodată nu trebuie să ne mulţumim cu puţin! Merităm să fim fericiţi şi, indiferent care ne sunt defectele, mereu se găsesc persoane pentru care acestea nu sunt o problemă.

Aceasta este compatibilitatea adevărată, din punctul meu de vedere. Să găseşti o persoană alături de care să ai încredere în tine, care să îţi satisfacă toate nevoile pe care le consideri importante, iar ale cărei defecte să fie complementare celor pe care le ai tu deja.

Pentru că doar într-o asemenea relaţie putem evolua amândoi cu adevărat. Iar acesta este obiectivul fiecăruia dintre noi.


Rândurile mele… (1)

Nu știu din ce motiv, dar îmi place foarte mult ploaia. Mai ales cea torențială, când norii par că se vor prăvăli peste noi și zgomotele cerului te fac să tresari.
Poate că este datorită firii creative sau din cauza caracterului vulcanic, dar acest fenomen meteorologic mă calmează. Îmi conferă liniște și mă inspiră.
De asemenea, furtunile dau un sentiment de siguranță oricărui cămin. Fie că ești speriat, ca orice om normal, sau entuziasmat, ca mine, faptul că te afli într-un loc în care ești ferit de ce se întâmplă afară te face să te simți protejat. Probabil, de aici vine și liniștea. Afară pare că a urcat iadul pe pământ, dar în casă, totul e ok. Poate doar mai întuneric… Dar, cu destulă imaginație, scenariul are și potențial…
Astăzi, însă, e diferit. Este soare afară. Este acel gen de zi însorită care te îmbie să ieși din casă, la o plimbare, dar nu încă îndeajuns de cald încât să poți sta la o terasă. Vântul îmi strică planul. Dar, de ieșit, tot ies.

O altă plăcere nevinovată pe care o am este să stau la terase. Singurul ipostază în care îmi face plăcere să fiu între patru pereți este cea în care mă bucur de o companie cu adevărat intensă, aleasă.
În rest, ador să stau afară. Să mă plimb, să respir aer curat, să observ mediul înconjurător, dar, mai ales, oamenii.
Nimic nu mi se pare mai fascinant decât să urmăresc oamenii. Nu mă refer la spionaj. Mă refer la a observa comportamente, reacții, trăiri, gesturi.
Îmi place să învăț o persoană, să o cunosc îndeajuns de bine încât să o pot citi.

Cuvintele reprezintă aliatul perfect, dacă știi să le apreciezi valoarea. Dar, corpul ne trădează. Orice ne iese pe gură este fie confirmat, fie infirmat de limbajul corpului nostru.
Societatea noastră a devenit extrem de ipocrită din punct de vedere al sincerității. Fugim ca de dracu’ să nu cumva să spunem ce gândim, ce simțim, ce avem nevoie pentru a fi satisfăcuți și fericiți. Totul este un joc. Și noi pierdem! Intenţionat!

Pentru că ne ascundem nevoile de orice fel, depindem de abilitatea altora de a ne citi. Și, dintr-un motiv care, după atâția ani de expertiză în comunicare, încă îmi scapă, ne luptăm din răsputeri să le îngreunăm munca. Practic, punem pariu, pe fericirea noastră, cu cei care țin la noi sau care pot ține la noi că își vor da seama ce așteptăm de la ei și, după, facem tot ce ne stă în putinţă să îi facem să piardă pariul. Îmi poate explica cineva de ce?
Înțeleg că masochismul este la modă, dar ce rost are să luptăm cu atât de multă îndârjire împotriva noastră?

Dacă privești lucrurile pragmatic, o relație, de orice fel, este o formă avansată de negociere. Expui ce poți oferi persoanei care îți prezintă interes fizic, sentimental, emoțional sau amical și aștepți să vezi dacă oferta ta este acceptată sau respinsă. În cazul unui răspuns pozitiv, primești înapoi contraoferta și condițiile în care „afacerea” poate avea loc. Pare logic, nu?
„Îmi place de tine. Mă atragi, într-un anumit fel. Eu vreau să am o relație cu tine. Asta sunt dispus să ofer în schimbul prezenței tale în viața mea. Ești de acord? Dacă da, zi-mi în ce condiții relația noastră se va concretiza. Dacă nu, spune-mi de ce și dacă pot face ceva să schimb acest răspuns.”
Așa ar trebui, în mod normal, să arate tiparul teoretic al unei interacțiuni între două persoane. Economisim timp, bani, sentimente și nervi.

Dar, noi ce facem? În loc să ne bazăm pe niște standarde clare și, dacă persoana respectivă se încadrează în marea majoritate a lor, să dăm curs ofertei, în speranța că ne vom satisface niște nevoi măcar pe termen scurt, alegem să supunem posibila relație la toate testele înainte să înceapă. Testul real nu este dacă merită persoana respectivă să te aibă alături, chiar și pentru un minut. Dacă nu ar prezenta interes, nici nu ajungea să comunice cu tine. Testul cu adevărat relevant pentru noi ar trebui să fie dacă merită să te aibă pe termen lung. Dacă, odată ce a trecut de mecanismele de apărare, prezintă calitățile pentru a rămâne de partea bună a „fortificațiilor” sentimentale ridicate în urma tuturor relațiilor nesatisfăcătoare sau dureroase pe care le-ai avut înainte.

Noi, însă, testăm diferit persoanele care ne plac și prezintă interes și pentru noi. Le punem să depună eforturi considerabile pentru a primi prima șansă, în loc ca eforturile să fie concentrate înspre dovedirea faptului că ne merită. Corectați-mă dacă greșesc, dar dacă îți consumi absolut toate resursele pentru a începe o relație, mai ai ce oferi pentru a o păstra?

Când cumperi o mașină, aplici un anumit sistem de selecție. Alegi ce modele îți plac și îți satisfac necesitățile zilnice, faci o listă cu cele pe care ți le permiți, iar, apoi, mergi să le încerci, să vezi care ți se potrivește și dacă îți place. Ce ar fi să cumperi mașina, bazându-te doar pe strategia de promovare a producătorului, iar când ajungi la volan, să îți dai seama că nu ajungi la pedale sau că nu îți ajung banii pentru cât consumă? Ce faci, o vinzi mai departe? Din momentul în care a ieșit de pe poarta reprezentanței, valoarea ei s-a înjumătățit.

Cea mai eficientă metodă de a cumpăra o mașină, în opinia mea, este ca, odată ce ne-am hotărât asupra unui model anume, să o închiriem pentru câteva zile de la o firmă, să o folosim după nevoile noastre zilnice și, dacă ne satisface, o cumpărăm. Dacă nu, mai încercăm. Astfel, scăpăm de supraevaluarea vânzătorului, care își face marfa să pară mult mai valoroasă decât este, și de bătăile de cap aferente unei alegeri proaste, din care doar noi pierdem.

Nu ar fi logic să aplicăm aceeași strategie și când analizăm potențiale relații?


R.

Râsetul ei poate lumina o încăpere. Fericirea ei îţi umple viaţa de bucurie. Când este binedispusă, este enervant de convingătoare că poţi şi tu să îi împărtăşeşti sentimentul.

Este genul de prieten căruia, dacă îi mărturiseşti că ai făcut cea mai mare tâmpenie posibilă, se supără şi te judecă pentru că nu ai luat-o şi pe ea cu tine…

Mereu pusă pe şotii, nu refuză niciodată o bârfă bună. Este alături de tine şi când ai nevoie de sfaturi, şi când vrei să te descarci. Plânge lângă tine, râde cu şi, mai ales, de tine.

Are un stil inconfundabil de a te pune în faţa faptului împlinit când are nevoie de ceva. Orice ai face, este absolut imposibil să îi spui nu. Tristeţea din ochii ei este o experienţă aşa de cruntă, încât te trezeşti constant făcând lucruri care nu îţi fac plăcere, doar ca să îi faci ei pe plac.

Este greu de găsit o fiinţă pe care să nu te poţi supăra, nici măcar când o dă în bară. Ea este un astfel de prieten. Standardele ei sunt, adesea, în cel mai bun caz, îndoielnice, iar impulsivitatea care o caracterizează te face câteodată să îţi dai ochii peste cap. Dar, imediat ce treci peste starea de şoc pe care ţi-o cauzează, eşti acolo, pentru că are nevoie de tine.

O calitate pe care nu poate, însă, nimeni să i-o nege, este loialitatea necondiţionată. Va fi acolo pentru tine, indiferent de situaţie. Este genul de „proastă”, care dă şi hainele de pe ea pentru a ajuta un prieten. Ca oricare din grupul nostru de prieteni, de altfel…

În aparenţă, este o persoană superficială şi limitată, în unele aspecte. De fapt, această „mască” este un mecanism de apărare din punct de vedere psihic în faţa greutăţilor. Este maniera ei de a se proteja de cei din jur care ar putea să o rănească în orice fel.

În realitatea, este o femeie serioasă, ambiţioasă, responsabilă, cu foarte mult potenţial şi extrem de abilă din punct de vedere profesional.

Este prietenul de care orice grup are nevoie. Cel pentru care distracţia primează, dar, când este nevoie de ea, îşi suflecă mânecile, lasă deoparte rozul pe care pare că îl are mereu în cap, şi munceşte cot la cot cu tine.

Pentru că te iubeşte şi o iubeşti. Fără discuţie. Necondiţionat.


B.

Zâmbetul ei este precum o floare rară cu un orizont gri în spate. Gingaş, catifelat, tandru, plin de viaţă şi culoare. O recompensă a fericirii şi a prieteniei pe care, după ce ai simţit-o, cauţi să o retrăieşti mereu.

Ochii ei ascund în spatele lor urmele unei copilării acoperite de maturitate, dar care inspiră încrederea că te vor judeca cu sinceritate şi blândeţe. Pare serioasă şi puternică, dar o trădează visele oglindite şi din care îşi trage forţa de a continua zilnic să fie aceeaşi fiinţă pe care vrei, fără să îţi dai seama, să o iubeşti şi să o protejezi.

Umerii ei, deşi firavi, au puterea de a susţine atât de multe probleme, încât nu îmi pot da seama cum poate sta dreaptă. Trăieşte alături de tine şi este acolo şi când simţi nevoia să îţi mărturiseşti durerea şi când vrei să îţi strigi fericirea.

Naturaleţea prin care îşi manifestă frumuseţea angelică este dezarmantă. Fără să îţi dai seama, îi cauţi compania reconfortantă, prietenia necondiţionată şi aprobarea fără de care nu te poţi bucura de orice ţi s-ar întâmpla.

Sfaturile ei sunt pe atât de pragmatice, pe atât sunt de naive. Romantismul care o guvernează este temperat de realismul sub care priveşte lucrurile la rece. Felul în care iubeşte te inspiră, te face să te gândeşti cum poţi fi vreodată egoist. Maniera în care poate fi în acelaşi timp şi responsabilă, şi copilăroasă îţi dă energie, chiar şi când eşti la pâmânt.

Prietenia ei este o experienţă de care devii dependent, o oglindă asupra caracterului şi comportamentului tău. Importanţa pe care o dă nevoilor tale când trebuie să iei o decizie îţi dă siguranţa faptului că, oricare ar fi, concluzia la care ajungeţi împreună este cea bună, fără îndoielile nelipsite naturii umane.

Dacă nu o cunoşti cu adevărat, îţi petreci timpul în compania ei admirând-o şi dorind să fie a ta. Dacă, însă, reuşeşti să îi citeşti „petalele” zâmbetului ei, descoperi o prietenie care te învaţă să iubeşti şi să preţuieşti tot ce este frumos în viaţa ta…


C.

Dacă ar fi să o compar cu ceva, acel lucru ar fi cel mai puternic motor diesel construit vreodată. Are pornirea foarte greoaie, dar, dacă reușești să o cunoști atât de bine, încât să știi cum să o „turezi”, absolut nimic nu îi poate sta în cale! Puterea ei stă în încăpățânarea rară de care dă dovadă în orice. Odată ce și-a propus ceva, dacă nu o sprijini, cel mai bine este să te dai din calea ei. Pentru că fie te va trage după ea, fie te va călca în picioare!

Cu toate acestea, încrederea pe care o are în abilitățile ei este surprinzător de mică pentru cineva care este perfect conștientă de ce poate. Deși știe cât de inteligentă este și că, dacă vrea, poate realiza multe, este prea ușor descurajabilă și greu motivabilă.

Trăiește orice sentiment la intensitate maximă. Fie că este vorba de fericire, dezamăgire, prietenie, bucurie, liniște sau ură profundă, se dedică total acelei senzații și acest lucru o consumă.

Dar, ca orice femeie cu atât de multe calități, alegerile ei sunt, câteodată, în cel mai bun caz, îndoielnice. Nu știu dacă o face din lipsă de încredere sau din atracția față de opusul ei, dar cea mai mare carență pe care o are această ființă frumoasă este faptul că nu știe cât de mult valorează și pe cât de puțin se „vinde” uneori.

Însă, dacă ajungi să meriți să „arunci” o privire în spatele zidurilor imense de protecție pe care le-a ridicat de-a lungul atâtor dezamăgiri, vei descoperi o lume fascinantă, pe care nu ai cum să nu o iubești, chiar dacă o înțelegi sau nu! O lume guvernată de un zâmbet curat, loialitate pură, prietenie sinceră și iubire fără limite.

Când este fericită, sclipirea din ochii ei îi luminează întreaga existență și emană această senzație peste tot în jurul ei. Te bucuri de bucuria ei, plângi alături de ea, râzi de și cu ea, vrei să îi fii prieten, pentru felul în care înțelege ea să îți fie prietenă înapoi.

Ca să îi poți câștiga și păstra interesul, trebuie să știi cum să o stimulezi intelectual, cum să apelezi la spiritul ei competitiv și la încăpățânarea ei nativă pentru a o ajuta să evolueze constant. Dacă reușești asta, cerul este limita!

Per total, o femeie inaccesibilă chiar oricui, greu de câștigat, aproape imposibil de înțeles, dar o veritabilă bijuterie, care, odată ce ai onoarea de a descoperi, îți va îmbogăți toată viața cu prezența ei și cu ce oferă în schimbul loialității și sincerității pe care le prețuiește atât de mult…


D.

Acum mai bine de 10 ani, aveam un loc gol lângă mine. Aveam nevoie de o prezență obiectivă în viața mea, care să mă judece critic când sora mea încerca doar să mă înțeleagă și să mă iubească așa cum eram. Aveam nevoie de mentor. Și a venit EA.

Prietenoasă, dar antisocială. Expresivă, dar timidă. Vocală, dar introvertită. Inteligentă, dar retrasă. Frumoasă din cale afară, dar care nici acum nu a încetat să se subestimeze. Copilăroasă și matură în același timp. Tristă, dar cu un zâmbet sincer, după care te topeai. Un paradox ambulant, dar exact ce aveam nevoie. De o persoană care îmi fie mereu alături, căreia nu îi păsa de aparențe, ci de felul în care mă purtam, de omul care eram, de cum gândeam.

Din primul moment în care ne-am cunoscut, ceva a fost clar: ne înțelegeam unul pe celălalt! Ne dădeam seama foarte ușor ce simțea fiecare, ne citeam perfect. Eram compatibili intelectual și asta ne-a apropiat. Și nici nu își dă seama cât de mult a însemnat prezența ei în viața mea!

Motivul pentru care a avut o asemenea influență asupra mea este simplu: era brutal de sinceră. De la ea am învățat faptul că un prieten adevărat este cel căruia nu îi frică să îți spună în față când greșești, chiar și cu riscul de a-ți răni sentimentele. M-a lăudat când făceam ceva bine, mă critica când greșeam, îmi explica ce trebuie să schimb. A avut răbdarea de a lua un băiat complexat și de a-l modela într-un tânăr bărbat de care să fie mândră.

M-a învățat cum să mă îmi depășesc temerile, m-a ajutat să îmi înving timiditatea și a reușit să mă facă să îmi înțeleg valoarea. Mi-a arătat care îmi sunt defectele, unde greșesc și a fost alături de mine când încercam să mă schimb în bine.

Deși viața ne-a despărțit o perioadă destul de lungă de timp, în momentul în care ne-am reîntâlnit, am reluat relația de prietenie ca și cum ne văzusem ultima oară cu o zi înainte!

Am descoperit în acea aceeași ființă frumoasă, sclipitoare, puternică, dar vulnerabilă în același timp. Mi-am recăpătat mentorul. De fapt, nu o pierdusem niciodată.

Acum, după mulți ani de când ai luat loc lângă mine, nu pot decât să sper că am evoluat în bărbatul pe care l-ai văzut atunci în mine. Sper că am reușit să te fac mândră de ce am devenit, pentru că tu ești una dintre puținele persoane datorită cărora am ajuns ce sunt astăzi!

Vei găsi în mine mereu un prieten adevărat, care să țină necondiționat la tine pentru ceea ești, o femeie minunată, care trebuie înțeleasă, respectată, protejată, dar, mai ales, iubită!


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,205 alți urmăritori