Tag Archives: With Love

Tu de câţi lei ai spus “La mulţi ani” de Ziua Femeii?

Veneam aseară cu un accelerat CFR dinspre Bucureşti (mă întorceam spre Iaşi de la Congresul PNL) şi, de atâta plictiseală, m-am apucat să citesc unul din textele din interiorul revistei de integrame din dotare. Orice om normal care a răsfoit vreodată o revistă de acel gen bănuiesc că mă poate înţelege cât de ciudate şi lipsite de orice sens sunt acele texte, ca să nu încep despre calitatea scriiturii…

Mă rog, revenind, am dat peste un text despre “triunghiul de foc al iubirii” şi perioada unică în an în care îţi poţi arăta iubirea faţă de jumătatea mai bună, care este şi asta o afirmaţie contestabilă, dar să nu încep aici…

Dacă nu v-aţi prins până acum, titlul se referă la cele 3 “sărbători” din perioada februarie-martie, adică Sfântul Valentin, Dragobetele şi 8 martie, în care toaaată lumea fuge ca un bezmetic scăpat de la tronsonul “fără clanţă” de la mai cunoscutul Spital Psihiatric Socola din Iaşi după cadouri, flori, bomboane şi, mai ales, pluşuri roşii sub formă de inimi de diferite mărimi, pe care ceva cu “Te iubesc!” şi alte clişee care sunt aşa de uşor de pronunţat şi atât de greu de demonstrat…

Stăteam şi mă gândeam, cât timp îmi amorţea fundul şi restul corpului de la 8 ore de mers într-un scaun de la clasa a II-a departe de apelativul confortabil, cât de stupide au ajuns să fie aceste momente în an! Cât de enervant de comerciale au ajuns aceste date în calendar şi cât de kitsch sunt aceleaşi opţiuni pe care le ai în fiecare an pentru un cadou ajuns o obligaţie socială…

Eu personal am ajuns să urăsc aceste evenimente inventate de societate ca să demonstreze o iubire pe care nu este mai nimeni în stare să o arate în restul de 10 luni rămase în an şi încearcă printr-o iniţiativă comercială să compenseze, de parcă o floare cumpărată de 5 ori mai scump pe 14 sau 24 februarie ori pe 8 martie ar conta, dacă prostia te impiedică să îţi dai seama că sunt alte lucruri mai importante într-o relaţie decât un cadou impus de faptul că absolut toată lumea din jurul tău îl face…

Crăciunul şi Paştele au fost două sărbători pe care le-am înţeles întotdeauna ca prilej de a da un cadou cuiva, datorită atmosferei diferite şi destul de frumoase de altfel, însă efectiv nu înţeleg alt rol în afară de cel strict comercial pentru această perioadă de la începutul anului în care dacă nu cheltui o groază de bani pe nişte mărţişoare sau pe nişte flori (de pluşuri roşii sub formă de inimă nu mă mai iau, pentru că numai o fiinţă de un IQ discutabil poate să aprecieze un asemenea cadou drept o dovadă de iubire romantică, platonică şi, îndrăznesc să adaug, matură) eşti un antisocial!

Aaaah, şi mai este o fază care pe mine mă uimeşte şi mă dezgustă în fiecare an… Abilitatea unor oameni să copieze un mesaj cu o urare de pe Internet şi să îl distribuie mai departe, dându-se drept cele mai profunde şi mai talentate persoane de pe planetă (am păţit-o azi pe un grup Yahoo!, când un băiat a copiat o urare de 8 martie de pe net şi a postat-o ca un mesaj propriu, dar nah… nu e treaba mea)… Cea mai amuzantă poveste pe această temă o am de Crăciunul trecut când am compus un mesaj de la zero (în puţinele momente când scriu o urare şi o trimit cuiva pentru o ocazie specială, sunt 100% original şi chiar mă mândresc cu asta) şi l-am trimis la o persoană dragă, numai ca să îl găsesc ca offline pe Messenger 4 zile mai târziu, când am ajuns acasă din excursie şi am deschis pentru prima oară laptopul după o săptămână, ca o urare dată mass şi semnată de o persoană din altă parte a ţării cu care nu numai nu vorbisem niciodată, dar nici măcar nu aveam ID-ul acesteia în lista mea…

Cum spuneam, o originalitate emoţionantă… Eu sincer, mă consolez cu ideea că am ieşit viu din punct de vedere social din această perioadă de iubire profundă şi mă mir sincer că mi-au mai rămas destui bani pentru un pachet de ţigări după ce mi-am tot demonstrat iubirea zilele astea, cum mi-o cere societatea în fiecare an…

Cât despre cadouri, m-am limitat în a ţine minte personajul preferat de desene animate a unei prietene foarte dragi mie pe o cană cumpărată impulsiv într-un mall din Bucureşti, să îmi surprind prietena mea cea mai bună cu o floare la servici  într-o zi când era supărată şi stresată sau să îmi obişnuiesc iubita cu mici surprize romantice, de la bomboanele ei preferate la o pereche de cercei destul de drăguţi de la Accesorize, ori alte lucruri pe care le va afla în lunile următoare…


Primul guest spot… prima recomandare literară a acestui proiect:)…

Hello! Astăzi începe o nouă etapă a proiectului meu pentru acest blog. Spun asta pentru că principala mea preocupare în aceasă lume virtuală, pe lângă crearea de texte de calitate, este să promovez tinere talente, care dintr-un motiv sau altul, nu au putut fi citite de voi până acuma… Veți găsi la Guest Spot-ul, pe care eu vreau să îl implementez săptămânal, doar persoane care eu consider că știu să scrie și merită cu adevărat să fie citite. În același timp, vă aștept și pe voi cu sugestii pentru aceasta inițiativă, fie că scrieți voi sau cunoașteți pe cineva care poate fi urmărit cu plăcere prin creațiile sale. Prima recomandare literară a mea este o prietenă foarte dragă mie, care sub un pseudonim, zic eu, ciudat, a scris o poezie în limba engleză care pe mine m-a impresionat, mai ales știind ce sentimente se ascund printre acele rânduri… Vă invit să o citiți și aștept comentarii critice, fie ele pozitive sau negative… Cât despre “Dina”, îi urez succes și cât mai multe Guest Spot-uri măcar la fel de reușite ca ăsta!

With Love, by Dina Irinescu

It started like a summer rain,
the moment that we one became
It was so warm, so natural
I didn’t know what to expect
And I believed you loved me too
I found excuses non-the-less for your occasional coldness;
All well it seemed should I dare say,
All well until some day you came..
And in my name I could not read
From your lips the love I fed my thoughts of us with.
I thought it may be just a phase
I thought It’d pass just like a blaze of dust
upon a silver ray.
It was not what I thought it’d be…
You ran away from me, from us
And I gazed at the cloud of dust.
A cloud of dust; that’s all I had
And thinking what would make me glad
I could see nothing there because
I lost myself to you, to us;
Alone I sat as I began to wonder
If you’ll say my name;
If you will miss the one I was…
Days passed and you did seem
To want to talk again with me,
As I was weakened by your charm
I gave you one last chance to say
a sentence that would have my name
And so you did
But why? I may… ask you
How dare you to say my name out loud
When i don’t seem to hear a sound,
The world was quiet, frozen stiff.
My heart, more fragile than the glass
You threw away, I knew at last…
I ask myself if it was me
If it was you…
or so it should be;
And I’m alone as I can be
Although I see you next to me.
You see, for all the pain I am to blame.
For me you were an angel,
for me, you were my all, my darling
How I’d love to hear you call
my name
As if it were the same
As I’d hear you in that summer rain,
my name with love…
you said my name


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.