M-am gândit ceva vreme care ar fi post-ul perfect pentru deschiderea blogului meu… Nefiind un geniu, pentru a avea idei de 1 milion de dolari din prima încercare, am zis să apelez la un “prieten” (ghilimelele arată respectul pentru un mare profesor și gânditor). Astfel, l-am provocat pe Liviu Antonesei, profesor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cunoscut scriitor, la un dialog despre blogosferă și ce văd ochii boemi ai maestrului despre acest fenomen… Iată ce a ieșit:
Alexandru Bogdan Cuza – Domnule Antonesei, mulțumesc pentru că ați acceptat să fiți cel care va deschide, prin acest dialog, blogul… Spuneți-mi, ca scriitor și autor cunoscut, cum vedeți acest fenomen al blogosferei, care a cuprins întreaga lume?
Liviu Antonesei – Eu cred că e un fenomen natural în dezvoltarea relației omului cu computerul. Și care devine, tot mai mult, un fenomen exploziv. În opinia mea, nu am ajuns încă la maximul capacității de explozie, ba chiar cred că mai este mult până acolo.
A.B.C. – Este sănătos oare pentru ideea de cultură prin scris ca absolut toți cei care au o tastatură și un mouse la dispoziție să aiba libertatea să scrie și să posteze orice, necontând de nivelul de inteligență și calitate a creației? Nu sunt un adept al exclusivismului în mai nimic, dar, deși sun egoist, nu prea vreau nici măcar să am opțiunea de a alege să citesc sau nu prostiile debitate de acești “scriitori 2.0″… Nu spun că nu sunt oameni care chiar știu să scrie, dimpotrivă, doar că sunt câțiva care pur și simplu nu au treabă cu scrisul…
L.A. – Nu știu dacă e sănătos, știu că este inevitabil! Ca și globalizarea, care nu e nici bună, nici rea, ci imperturbabilă în marșul ei de tanc Truman. Deci, problema nu este să fugi de globalizare, că n-ai unde, nici s-o critici steril, că nu-i pasă, ci să înveți s-o folosești. De altfel, chiar și această explozie a bloggin-ului este una din fețele, nenumărate ale globalizării. Prin urmare, fenomenul nefiind de ocolit, rămâne să știm, să învățăm să alegem. Altfel, desigur, ne pierdem vremea. Eu, de-o pildă, mă uit o dată, uneori de două ori la un blog nou și îmi dau deja seama dacă merită să mă mai uit au ba. Iar acest fenomen exploziv, nu-mi trezește neliniști în ce privește cartea sau presa scrisă pe hârtie, cum nu mi-a trezit, ceva mai înainte, nici edițiile electronice ale cărtilor, nici site-urile mai mult sau mai puțin literare. În fond, de-a lungul vremii, cartea a fost scrisă în piatră, pe pergament, pe papirus, pe toate felurile posibile de hârtie celulozică. Acum, este scrisă (și) cu pixeli. Care ar fi problema? Suportul cărtii este indiferent până la urmă!
A.B.C. – Cum credeți că ar trebui să arate blogul unui student/tânăr și ce ar trebui să conțină, pentru a atrage și a se cere citit? Există un tipar al succesului în media online?
L.A. – Nu știu exact cum ar trebui să fie, pentru că sunt tot felul de formule – și grafic, dar și din punctul de vedere al conținutului. Pe de altă parte, eu nu sunt deloc dogmatic în această privință, așa că decât să încerc să scriu cum trebuie să fie, prefer să spun cum nu trebuie să fie – nu trebuie să fie plicticos! De bună seama, plictiseala nu e la fel pentru toți oamenii, așa că o recomandare pozitivă aș putea, totuși, face. Autorul de blog să-și imagineze cum arată publicul pe care îl vizează și va ști atunci cum să-și aleagă o formulă neplicticoasă. O mare greseala ar fi să creadă că poate scrie pentru tot publicul potențial.
A.B.C. – Vedeti în ideea de blog și Internet o amenințare pentru cărți și literatură? Riscă ele să devină ceva la fel de popular în viitor, precum sunt pick-up-ul și magnetofonul acum (un obiect frumos, plin de melancolie, dar lăsat în trecut de valul de dezvoltare tehnologică)?
L.A. – Dintr-un răspuns de mai sus, cred, se întrevede că nu mă bântuie asemenea spaime. În ultimii ani, mi-am editat mai multe cărti pe www.liternet.ro și am avut plăcerea să văd că au fost descărcate de câteva zeci de ori mai mult decât avuseseră tirajele pe hârtie. Înseamnă că am știut să folosesc acestă resursă și voi continua să apelez la ea. Am avut și blog, dar din păcate când baieții mei de la revistă au schimbat gazda, mi-au transformat fonturile românești într-un fel de cuneiforme sau hieroglife, așa că m-am enervat și n-am mai intrat pe el. Cred că, văzându-mă așa de supărat, îmi vor face altul.
A.B.C. – Ne putem prosti de la atâta blog-uit? Ce rezervă viitorul, în opinia dumneavoastră, pentru ideea de blog și cei care o practică? Aveți vreun sfat pentru noi, viitoarea generație de “scriitori”?
L.A. – De bună seamă că ne putem prosti, dar nu e obligatoriu! Dar ne putem prosti și de la cărțile proaste, de la televiziunile imbecile, de la filmele dupa rețetă, ba chiar și de la frecventarea prea asiduă a idioților de care e plină lumea – nu doar cea din cyberspațiu, ci și cea din spațiul poreclit fizic. Cum veți fi observat, evit pe cât pot să dau sfaturi altora. Aș face o singură recomandare – scriitorul, de blog, dar și scriitorul în general să-și respecte talentul cu care s-a trezit înzestrat. Asta înseamnă, în fond, dimensiunea cea mai importantă a respectului de sine pentru un scriitor. Iar dacă se respectă pe sine, îi va respecta și pe ceilalți, va respecta și publicul fără de care existența sa nu are sens.
Ați înțeles, dragii mei colegi 2.0?
a.b.c.
