Ador prima căldură de primăvară, cu verdele ei cu tot… Mai ales pe Copou… Acolo, soarele strălucește altfel… Mai vesel… Sentimentele emanate de către dealul universitar al acestui superb oraș nu se compară cu absolut nici un alt loc din toata copilăria și adolescența mea…
Paris-ul m-a cucerit… Dar el emana doar iubire si melancolie, tristețea singurătății și ideile definitorii ale cuplului matur… Copoul are și romantism, nostalgie, veselie, exuberanță, plimbări, flori, frumusețe… cu alte cuvinte, tinerețea și toate ingredientele care fac prima iubire să nu fie uitată…
V-ați gândit vreodată de ce se spune ca prima/primul nu se uită? Tocmai din aceste motive… Pentru că, pe măsură ce ne maturizăm și, inevitabil, îmbătrânim, ne rămân în minte acele sentimente de dragoste odihnită, tânără și fără altceva în afară de Carpe Diem în cap… Când ești adult, nu îți mai permiți să te lași pradă platonicului și romantismului spontan, impulsiv…
Dar eu nu sunt adult… nu încă… nici 21 de ani nu am împlinit… mai am 3 săptămâni până atunci… dar tot adolescent voi fi și atunci… Deci nu îmi pasă! Copoul și copacii lui mă invită să mă plimb, să iau cu mine acasă aerul proaspăt și tânăr al primăverii… să mă gândesc la tine… să visez ziua în care te voi ține în brațe… să aștept până ce mâine va veni luna viitoare… ca să te sărut… să îți plimb zâmbetul de sub părul ăla ce îl iubesc atât și să mă laud prin tot orașul cu el… tuturor copacilor…
Abia aștept să îmi fie mâine dor de tine… pentru că mâine va veni rapid și dorul meu va fi aici… iar luna viitoare mi-l voi împlini… și va dispărea… pentru ca te voi avea în brațe iarăși… și voi încerca iar să îți merit iubirea…
a.b.c.
