Veneam pe drum spre casă, gândindu-mă la ce am să scriu în această recenzie (nu vă aşteptaţi să fie o recenzie, că veţi pleca cu o dezamăgire cruntă de aici…) şi am realizat ceva foarte curios. Diferenţa între un adolescent şi următorul pas în evoluţia normală în viaţă (adultul, zic eu) este că după ce laşi copilăria în spatele tău, uiţi să mai citeşti!
Serios, nu aţi observat? Unul din primele semne ale trecerii de la adolescenţă la maturitate sau măcar independenţă socială este faptul că printre toate grijile, datoriile, greutăţile şi, de ce să fim dramatici, plăcerile vieţii de adult, foarte rar se găseşte o carte.
Eu am ales să îmi păstrez legătura cu vârsta mea prin rânduri. Doar asta şi romantismul câteodată prea naiv mă opreşte din a mă transforma într-un adult full-time, cu griji, servici şi fără viaţă exterioară… Ca desert, pe lângă cărţile mele (sper din tot sufletul că îmi vor părăsi vreodată laptopul cu destinaţia unei edituri) şi cele pe care le citesc, am ziarul meu, acelaşi pe care îl citesc din clasa a IX-a (cei care mă cunosc şi-l pot aminti uşor dând ochii peste cap). Cam puţin pentru un jurnalist de profesie, ştiu, dar nu m-am regăsit niciodată în lumea asta şi nici nu ştiu dacă o voi face vreodată. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă în jurul meu, dar mă feresc pe cât de mult se poate de subiectivitatea politică arătată în Mass-Media autohtonă. Mă plictiseşte, îmi insultă inteligenţa.
Înainte de a vă recomanda această carte superbă, consider că ar fi frumos din partea mea să mă explic de ce nu o să primiţi o recenzie, ci doar o invitaţie la lectură în acest post, nu?
De mic m-au caracterizat obsesiile mele, principii şi chestii peste care nu trec dintr-un motiv sau altul. Aici mă refer la faptul că eu nu suport să citesc o carte, să văd un episod dintr-un serial, un film sau ceva de genul dacă ştiu dinainte ce se va întâmpla. Urăsc să mi se povestească chestiile pe care urmează să le văd sau să le citesc. Mă fac să îmi pierd interesul, iar fără acel entuziasm de a descoperi în singurătatea gândurilor tale ceva nou şi incitant, în mintea mea lectura şi consumul de artă vizuală rămâne fără sens.
Din acest motiv, mă voi limita la a vă povesti unele chestii interesante despre ultima mea achiziţie din punct de vedere literar, urmând a descoperi în rândurile cărţii acea lume interesantă şi captivantă care o caracterizează pe Hertha Müller.
Am aşteptat ceva să o citesc pe aşa-zisa câştigătoare a noastră a Premiului Nobel pentru Literatură 2009 (o leagă de noi doar originile şi inima, pentru că noi am făcut o treabă aşa de bună de a o uita, încât nu le merităm nici pe alea…), pentru că nu mi s-a părut normal să fiu încă un aplaudaci a unei performanţe literare pentru care nu aveam nici un merit afectiv. Recunosc că până în acel moment nu auzisem de Hertha Müller şi nici nu am rupt Internetul după pentru a mă face peste noapte un expert în operele distinsei doamne, dar de curând am hotărât că vreau să descopăr lumea ei literară.
Era o curiozitate născută din tot ce auzisem despre ea şi de la un eveniment Humanistas, cred, pe care l-am văzut înregistrat pe net, unde doamna a avut un dialog pe o scenă din Bucureşti cu Gabriel Liiceanu, unde efectiv l-a transformat pe tip dintr-un intelectual studiat aproape de veneraţie în şcoala românească într-un limitat invidios şi demagog! (vezi aici)
În acel moment, mi-a câştigat respectul deplin prin inteligenţa, modestia şi bunul simţ de care a dat dovadă chiar şi când era atacată fără alt motiv decât acela că a îndrăznit să fie în centrul atenţiei prezentând realitatea ei asupra abuzurilor din anii ’80…
Am ales să încep cu Animalul Inimii (urmează Încă de pe atunci vulpea era vânătorul şi Leagănul respiraţiei), unul din cele mai cunoscute romane ale autoarei româno-germane, premiat şi cu un premiu foarte prestigios (International IMPAC Dublin Literary Award) în 1999, dacă am reţinut bine .
Stilul doamnei Müller este foarte greoi şi franc la prima vedere. Mie, personal, îmi aduce aminte de Bulgakov în simbolismul folosit şi felul direct de a prezenta unele fapte teribile, fără le prezenta ca drame. Am înţeles într-un final de ce se spune despre autoare că a adus o viziune nouă asupra comunismului, asupra vieţii de atunci.
Veţi găsi o lume în care oamenii sunt ucişi în diferite forme, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales al spiritului, o lume a abuzurilor săvârşite de Securitate, o lume a interogatoriilor şi acuzelor absolut idioate şi aburde. Lumea Herthei Müller este un loc unde drama este transformată într-un fapt de viaţă, o aparentă banalitate, deşi atacă orice formă de personalitate şi stabilitate mentală.
Aşadar, vă invit cu drag la cea mai apropiată librărie pentru o experienţă literară de excepţie, care vă va marca destul de puternic, mai ales dacă nu aţi prins acea perioadă. Cărţile nu sunt greu de găsit şi nici foarte scumpe (preţurile variază între 23 şi 35 de RON) şi eu zic că se merită un efort de acest gen. Eu o văd ca felul nostru de a ne cere scuze autoarei că am fost atât de ignoranţi încât să-l citim pe Liiceanu şi de ea nici să nu auzim…
a.b.c.
