Organizaţia Judeţeană a Tineretului Naţional Liberal din Iaşi salută declaraţia domnului prefect interimar, Dragomir Tomaşeschi, conform căreia acţiunea de protest iniţiată în colaborare cu TSD Iaşi ar fi fost ilegală şi că “Jandarmeria urmează a-i identifica pe cei care au organizat protestul pentru ca aceştia să fie amendaţi”.
Argumentul domnului prefect interimar este faptul că autorizaţia pentru protest a fost emisă “doar pentru un protest staţionar la Palat”. Cum ne-a obişnuit în “misiunea” sa ca purtător de cuvânt a Guvernului, domnul Tomaşeschi a omis un amănunt foarte important în comunicare: adevărul. Probabil în punctajul primit de la centru, domnul purtător de cuvânt nu a găsit textul efectiv al autorizaţiei pentru evenimentul de duminică, care ar dovedi faptul că întregul demers a fost complet legal, de altfel ca orice acţiune a Tineretului Naţional Liberal.
În realitate, domnul prefect interimar nu a făcut decât să găsească ţapii ispăşitori pentru faptul că ieşenii au strigat lozinci împotriva regimului Băsescu! În „realitatea” în care reprezentanţii Puterii trăiesc, românii încă trăiesc pe vremea lui Ceauşescu, când dacă vorbeai de rău regimul erai trimis la munca silnică la Poarta Albă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În concluzie, salutăm iniţiativa legislativă a domnului Tomaşeschi, care, aparent, doreşte să instituie o taxă de 5000 de lei pentru oricine îndrăzneşte să protesteze împotriva actualei guvernări. Prin urmare, aşteptam cu interes ca prefectul să deschidă şantiere strategice în judeţul Iaşi (Aeroport, Modernizarea Bahluiului, etc.) pentru a fi obligaţi la muncă silnică pentru infracţiunea de a protesta legal împotriva unui regim dezastruos pentru România.
ianuarie 18th, 2012 at 09:34
Sa-si dea doua in frunte Domnu’ prefect cu p mic. Sa fim seriosi, daca TNL a organizat protest cu patalama doar ptr esplanada Palat cum poti ‘mneata decide cine si cum i-a impins pe oameni sa marsaluiasca mai departe? Ca omului cand i se urca la cap sila pe guvernare, cum s-a intamplat, il doare undeva de autorizatie si partide, el daca vrea sa marsaluiasca asta face nu-l poti impiedica si asta a facut si ieseanul. Acum…sa-i caute domnu’ prefect pe acei cetateni care s-au saturat de o proasta guvernare si au decis sa isi ceara drepturile. O sa-i amendeze pe toti cetatenii de la protest? Imi place excesul de zel al dumnealui privitor la litera legii dar as fi apreciat daca era asa de zelos in toata cariera lui. A inchis ochii la atatea fapte mai grave si f grave si acum nu mai poate de faptul ca a marsaluit lumea pe trotuar pana in Piata Unirii. Sa vedem noi ce o sa mai faca cand vom da jos aceasta guvernare dezastruoasa, cum o sa supravietuiasca fara scutece portocalii.