Din secunda în care am ales această dragă profesie de jurnalist (o să fiu eu un reporter cum o vacă născută într-un copac e o pasăre, dar mă rog…), nu cred că m-am oprit prea des din a-mi face cruce la adresa iubiţilor mei colegi de facultate… Nu mă înţelegeţi greşit, mulţi din ei îmi sunt dragi, cu câţiva chiar am legat prietenii ce, zic eu, vor dăinui, dar există întotdeauna acele persoane care nu te vor înghiţi nici de stai în cap în faţa lor şi le faci masaj cu limba la tălpi… Nu se poate şi basta!

Nici la acest aspect nu m-am consumat eu foarte tare, pentru că am fost prea ocupat să fac ceea ce îmi place şi nu ce cred alţii că mi s-ar potrivi mie, ca să le mulţumesc lor orgoliul. Am fost luat peste picior de multe ori pentru faptul că am ales să îmi petrec studenţia prin campanii alături de grupul de la PNL şi nu prin săli de lectură sau cluburi de fiţe, cu pistoale cu gloanţe de cauciuc sau costumaţii care ţi-ar face orice dioptrie să ceară iertare în genunchi că a îndrăznit vreodată să te deranjeze îndeajuns de tare încât să trebuiască să îţi pui ochelari.

Cum spuneam, am făcut ce mi-a plăcut, am râs când am auzit ce se vorbeşte despre mine şi cu un negru umor englezesc am mers mai departe…

Şi totuşi există un alt motiv pentru care îmi aştern aici pentru prima oară impresiile despre colectivul Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Anul 3, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi! Încă din prima oră a primului curs al primului an, mi-am făcut cruce cât de ciudate sunt relaţiile de grup şi capacitatea colegilor mei de a se pune de acord cu ceva…

Fie că este crâşma în care bem o cafea şi fumăm o ţigară după facultate, fie că e sala în care facem un curs, fie că e hotărârea de a organiza o petrecere sau cursul festiv de la sfârşitul celor 3 ani de licenţă, în absolut fiecare secundă, o parte a fost hăs, cealaltă ‘cea şi restul, pe la profi, plângându-se de faptul că toţi ceilalţi iau decizii fără ei/ele şi încercând să schimbe modificarea…

Sună amuzant, nu? Este, credeţi-mă, dar până la un punct!

S-a ajuns să se anunţe examene şi termene pentru proiecte şi teme cu 2 săptămâni după ce au avut loc acele momente, să se meargă la măriri pentru a ameninţa profesori că se lasă de facultate dacă aceştia nu scad notele colegilor şi să scoată toate cărţile despre un anumit subiect din bibliotecă pentru ca restul colegilor să nu poată învăţa! Dar nu înainte de o repriză cruntă de bârfă despre personajul favorit din an, la care recunosc că am luat şi eu parte, cu poftă, având destui clienţi la rândul meu…

Mai nou, am modificat de 3 ori data unui examen, fără măcar să ştim foarte bine despre ce examen este vorba, iar întâlnirile cu profii se fac după sondaje de opinie pe Messenger… Şi ne mai întrebăm de ce profii noştri sunt aşa de ciudaţi şi de imposibil de înţeles câteodată…

Pentru prima oară în 3 ani, încep să cred că nu ei sunt de vină pentru ritmul haotic şi inuman în care suntem obligaţi să funcţionăm (motivul oficial pentru faptul că suntem aşa de fugăriţi în atâtea părţi este mereu acela că într-o redacţie sau la o firmă, ori chiar într-un cabinet, vom fi mereu puşi la treburi titanice şi trebuie să ne obişnuim cu ritmul ăsta, însă eu am cam călcat prin toate cele enumerate mai sus şi nici măcar unul din şefii mei nu mi-a dat vreo chestie de făcut fără să îmi spună clar şi ce vrea de la mine, iar ritmul de muncă nu mi se pare aşa de groaznic încât să am întâlniri săptămânale cu domnul deputat Ciuhodaru pe la UPU, dar nah… fiecare cu ce-i place, nu?), ci chiar colectivul acestui an, pentru că niciodată nu sunt capabili să se pună de acord cu un singur lucru! Tot timpul trebuie să ne gândim la capra vecinului, poate poate nu se uită şi murim cu ea de gât!

Cât aştept transformarea unor colegi de-ai mei dragi în coliere pentru capra mea şi a altora de prin jurul meu, mă mulţumesc să ma amuz auzind câte doi sau câte două vorbind despre cum au învâţat ei sau ele pentru un examen, dar nu ştiu care, cum se întreabă colega mea în anul 1 ce face când se termină pad-ul la mouse (sunt convins că a aflat până acum cum să ridice mouse-ul când are nevoie de o nouă experienţă în d-ale scroll-ului) şi cum intră câte unul la un seminar la care trebuia să predăm o temă deja restantă cu un rânjet idiot pe faţă, spunând profului zâmbind că nu au adus nimic şi că o să încerce să îşi facă timp şi pentru o amărâtă de temă care nu mi-a luat mai mult de o oră sub nici o formă…

Doamne, cât de organizaţi îmi par acum colegii mei liberali! V-am spus în ultima vreme că vă iubesc?

Abia aştept să vă revăd la Bucureşti…

a.b.c.

P.S. Ultimul paragraf era o aluzie la faptul că niciodată, în PNL, nu porneşte o acţiune la timp, dar, spre deosebire de alte colective, facem într-un final un hey-rup super amuzant în grup şi ne iese mereu… asta ca o completare pentru cine nu a avut timp să mă asculte povestind tot felul de bazaconii pe care le-am făcut chiulind de la orele pe care ei le tot mutau dintr-o parte în alta…

Curând va apărea şi videoclipul oficial al unei colaborări şi mai de actualitate ale celor două artiste, Telephone… Până atunci, enjoy this!

Dacă eram o lună, aş fi fost … Aprilie.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… Vineri.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost... După-amiaza.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost: delfin... pe departe...
Dacă eram o direcţie, aş fi fost... drept înainte!
Dacă eram o virtute, aş fi fost... răbdare.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost... Nelson Mandela.
Dacă eram o planetă, aş fi fost... una nedescoperită.
Dacă eram un lichid, aş fi fost... ceai alb.
Dacă eram o piatră, aş fi fost... nu îmi place insinuarea:))...
Dacă eram o pasăre, aş fi fost... Superman.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost... ploaia.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost... vioară.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost... extaz.
Dacă eram un sunet, aş fi fost... (doar prietena mea are voie să ştie...)
Dacă eram un element, aş fi fost... aer.
Dacă eram un cântec, aş fi fost... Hugh Grant - Don't write me off.
Dacă eram un film, aş fi fost... Finding Forrester sau The Bucket List... You pick...
Dacă eram un serial, aş fi fost... Top Gear...
Dacă eram o carte, aş fi fost... Rozariul unei inimi perfecte - Alexandru Bogdan Cuza... 
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost... Nate Scott... One Tree Hill...
Dacă aş fi fost un fel de mâncare, aş fi fost... Crispy cu nişte cartofi prăjiţi crocanţi şi
un sos de maioneză to kill for...
Dacă eram un oraş, aş fi fost... New York...
Dacă eram un gust, aş fi fost... gustul victoriei...
Dacă eram o culoare, aş fi fost... negru, cu accente de verde pe la ochi;;)...
Dacă eram un material, aş fi fost... bumbac.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost... orgasm!
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost... ochii...
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost... strâmbătura unui copilaş mic...
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost... fizica sau engleza... oare când introduc dobitocii ăştia
educaţia sexuală adevărată ca materie?
Dacă eram un personaj de desene animate... Emil Boc!
Dacă eram o formă, aş fi fost... Logo-ul de la Apple...
Dacă eram un număr, aş fi fost... 10...
Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost... o maşină cu Cătălin Iuraşcu la volan
(vii la Iaşi şi afli...)
Dacă eram o haină, aş fi fost... sacou.
Ziua cea mai frumoasă... ziua în care aud DA într-o biserică probabil...
Cel mai mare obstacol... Minciuna...
Cea mai mare greşeală... să te lase o femeie să o dezbraci şi să nu o termini...
Rădăcina tuturor relelor... SPM-ul...
Distracţia cea mai plăcută... râsul cu prietenii...
Cea mai mare înfrângere... Băsescu Preşedinte!
Cel mai bun profesor... în liceu, de română... la facultate, de P.R.
... în viaţa personală, mâna aia de prieteni care e sinceră cu tine...
Prima necesitate... somnul...
Ceea ce te face cel mai fericit... când nu muncesc degeaba...
Cel mai mare mister... eu tot la Băsescu preşedinte am rămas...
Cel mai rău sentiment... Pot să mai pun Boc odată?:D
Cel mai bun cadou... cel potrivit...
Lucrul cel mai de valoare... fericirea...
Calea cea mai rapidă... întreabă un om şchiop...
Sentimentul cel mai plăcut... ăla când primeşti telefonul de la prietena ta preferată
că te aşteaptă în oraş toată gaşca...
Cel mai bun remediu... somnul...
Persoanele cele mai necesare... Otilia, Monica, Răţuşca, Soră-mea,
Simona, Cătălin, Şeful, Mama...
Lucrul cel mai plăcut dintre toate... film bun, cu un pahar din vinul tău preferat într-o mână
şi o ţigară în cealaltă... Asta şi o carte mişto...

Am primit-o de la Ştrumfiţa cu eşarfă, deci nu o puteam refuza:D :

1. Ce îţi place atât de mult să faci încât ai plăti pentru asta?

Să îmi fac cei la care ţin să zâmbească (sună corny, dar jur că e pe bune!)

2. Daca ai afla azi că mai ai de trăit doar 5 ani, ce ai face începând de mâine?

Orice mi-ar trece prin capul ăla bolnav al meu…

3. Daca ai câştiga 1 milion de $ neimpozabili, ai face ce faci acum?

Să scriu pe blog? Probabil, dar ca să îmi promovez cărţile şi campaniile electorale;)…

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie despre tine pe prima pagină a celui mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?

Alexandru Bogdan Cuza devine al doilea român care primeşte premiul Nobel pentru Literatură

Articolul îl las în chinul generaţiilor nefericite şi neinspirate de jurnalişti….

5. Ce vrei să spună prietenii tăi la ceremonia ta funerară?

Ce idee mişto a avut Alex să ne trimită în Republica Dominicană să îl înmormântăm!?…

6. Ce vrei sa scrie pe piatra ta funerara?

He was here a minute ago!

7. Când erai mic ce răspundeai celor mai mari care te întrebau: “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”

“No comment!”

8. Ce ai face, daca ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că e imposibil să eşuezi?

Aş aplica la premiul Pullitzer cu un articol despre vieţile sexuale ale politicienilor actuali…

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

A fost un om extraordinar…

10. Daca ai putea să te proiectezi acum în viitor în ultima zi a vieţii tale, care ar fi primele 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Ce mai am de făcut?

Am de reparat vreo prostie din trecut?

Cui las banii?

Mi-am făcut o nouă prietenă pe blogosferă… Nu ştiu exact cum o cheamă sau alte date prea personale despre ea, dar mi-a lăsat o impresie foarte bună. Îmi aduce aminte, pe bună dreptate dacă mă iau după pseudonim, de Confessions of a Shopaholic, dar în acelaşi timp scrie la fel de bine. Se vede că suntem colegi de profesie, nu?:)) Amândoi suntem la Jurnalism din câte am înţeles şi chestia asta e binevenită din partea mea, pentru că se vede în calitatea materialelor ei, din toate punctele de vedere…

Azi, de plictiseală, m-am apucat să îmi iau blog-roll-ul la puricat… Am adăugat 2 linkuri noi ale unor idoli politici ai mei (Varujan Vosganian şi Alina Gorghiu), cu dezamăgirea că adevărata mea febleţe politică mai trebuie să lucreze la blog, pentru că este încă în construcţie… Vorbesc de Adriana Săftoiu, de care mărturisesc că îmi place enorm şi visez să ajung vreodată la nivelul ei de profesionalism şi inteligenţă. Şi Delia Iacob, colega mea iubită de bancă din liceu are un blog suuuper interesant, corect scris, frumos pun în pagină şi cu subiecte destul de bine alese! Le recomand cu drag pe toate descrise, căci nu vă veţi plictisi!

Revenind la motivul pentru care m-am apucat să scriu. Ştrumfiţa mi-a dat o idee foaarte interesantă. Ea spunea că va face o listă care să cuprindă cărţile care le-a citit de-a lungul timpului şi i-au plăcut!

Aşa că o voi copia şi o voi duce puţin mai departe… De astăzi, veţi găsi în bara din dreapta a blogului meu o listă de Top 10 a cărţilor pe care eu personal le-am găsit interesante (Credeţi-mă, sunt un critic foarte mofturos!), dar şi un Top 10 al filmelor pe care consider că ar trebui văzute măcar odată în viaţă!

Vă invit să le parcurgeţi şi aştept recomandări pentru completarea preferinţelor mele!

a.b.c.

Zilele astea mă jucam printre gadget-urile blogului meu şi am dat peste unul numit SocialVibe… Practic, pui pe blog un mesaj pentru o organizaţie caritabilă şi, ajutat de un sponsor real, poţi strânge bani pentru iniţiativa susţinută, fără să trebuiască să scoţi tu sau să îţi rogi cititorii să scoată bani din buzunar!

Trebuie doar să iei parte 5 minute la nişte activităţi publicitare online şi firmele ale căror reclame îţi trec prin faţă donează o sumă de bani pentru campania susţinută de tine… Eu am ales CAMFED, care se ocupă cu strângerea de bani pentru a plăti şcolarizarea fetelor din lumea a treia africană. Mai bine o să vă explice în filmuleţul de mai jos Morgan Freeman, care, din concidenţă, este şi unul din idolii mei…

Aşadar, dacă aveţi timp, vedeţi că găsiţi în josul blogului, în dreapta, o iconiţă pentru acţiune. Daţi un click şi treceţi prin acele mici secvenţe, pentru că nu vă costă nimic, nu vă cere nimeni bani, dar, în schimb, daţi şansa unor fetiţe mai sărace decât vă puteţi imagina vreodată să treacă prin “chinurile” educaţiei şi a construirii unui viitor!

Mulţi subestimează importanţa stâlpilor pentru modesta noastră existenţă.

Ne sunt ca nişte taţi de o dimensiune impresionantă. Ne dau stabilitate, a drumului, dar şi a noastră în momentele de extremă ebrietate…

Ne dăruiesc electricitate, minunea Internetului şi a telefonului, susţin firele care fac posibil transportul în comun, fie el tramvai sau troleu. Lumina lor ne călăuzeşte fiecare pas în miez de noapte şi ne mai rezervă o altă surpriză…

Ştiaţi că stâlpii sunt cea mai nouă formă de informare? Media nu s-au prins încă de faptul că mai au un ajutor, o nouă platformă de transmitere a mesajului. În sinea lui, stâlpul este o formă de artă urbană. Ochii şi simţurile noastre sunt răsfăţate zilnic de o nouă operă de artă. Culorile abundă din toate direcţiile, dar parcă nici LCD-urile noastre sau telefoanele noastre 3G, cu ecrane de nu ştiu câte milioane de culori nu au capacitatea de reda o asemenea puritate a culorii.

Gri-ul betonului sau Maro-ul lemnului din care sunt făcuţi sunt de o exactitate ce l-ar inspira şi pe Picasso să pună nasul unei femei unde este dat de bunul Dumnezeu la începuturile Creaţiei prea dubios descrise de Biblie… Galbenul şi Negrul din care îşi confecţionează cei de la Electricitate avertismentele, pentru orice dobitoc care ar putea trăi cu impresia că dacă pune mâna pe un fir de tensiune nu se prăjeşte, sunt de o intensitate cum vă spun sincer că nu am mai văzut în nici una din cele peste 50 de ţări pe care le-am parcurs la viaţa mea!

Absolut superb şi, desigur, perfect neaşteptat! Numai românii ar putea avea atâta inclinaţie artistică, încât să îşi exerseze talentul până şi în cel mai mărunt aspect al vieţii noastre pitoreşti. Mai au oleacă şi te încântă în aşa un hal, încât să uiţi de gropile care îţi rup până şi căruţa, ca să nu mai vorbesc de peisajele dătătoare de gândiri rasiste ale vieţii noastre cotidiene…

Eu unul sunt atât de fericit că am sute de mii de taţi protectori în România asta că am şi uitat că este criză. Ce mai am nevoie de laptop, filme, televizor sau TeleEuroBingo?? A sosit Luna Modei Nouveau în România! Este acea perioadă a anului când cei mai buni artişti în artă urbană, reprofilaţi în P.R.-işti de campanie electorală, se adună de prin toate zările pentru a expune pe noile pânze ale artei urbane… Vine campania şi taţii noştri, stâlpii, sunt atracţia numărul 1 în programul defilărilor!

O explozie de culori ne inundă simţurile, iar creaţiile menite de a ne face să ne delectăm la fiecare plimbare se cer votate… Toate culorile pământului şi-au ales un partid să îl reprezinte şi toate vor să ne împresioneze până la buletinul de vot! Verde, Negru, Galben, Roşu, Alb, Portocaliu, Albastru şi Mov se adună în ritmuri de Iris, Voltaj, Direcţia 5, Fuego sau Irina Loghin pentru a ne încânta. În oraş e mai greu, pentru că prezenţa panourilor cam face ilegală o astfel de defilare, însă în judeţ este o veselie copilărească a culorilor…

Cine a spus că moda s-a născut la oraş ar trebui să se înscrie ca voluntar la lipit afişe pe stâlp pentru orice partid vrea sufleţelul lui! Este loc pentru toată lumea… Până şi Cătălin Botezatu are loc! Îl acceptă Becali, dacă Oprescu e prea ocupat. De Irina Schrotter nu mă iau, că mă trezesc cu SPP-ul la usă, întrebându-mă de ce mă iau de mâzgâliturile lui Felix Tătaru şi ale iubitului nostru preşedinte, sper pentru puţin timp, în exerciţiu…

Cum probabil bine ştiţi, nici stâlpii din oraş nu sunt uitaţi. Acestora li s-a dăruit un strop de stil, printr-un accesoriu care încă nu a fost adjudecat de Chanel sau Lagerfeld, bannerul. Cum spuneam, opere de artă… Vă mărturisesc cu sinceritate că pelerinele, găleţile, pixurile (brichetele mă încântă, că sunt un fumător înrăit), brelocurile sau scrisorile mă lasă rece, dar aştept cu nerăbdare Luna Modei special pentru a mă delecta cu noile creaţii şi invenţii în materie de mesaj, dar mai ales de culoare… Anul acesta, tema sezonului toamnă-iarnă este “Finalul crizei trece pe la Cotroceni”. Absolut îmbietor, nu-i aşa?

Eu unul nu m-aş putea gândi la o modalitate mai încântătoare de a muri electrocutat decât printre culorile unei asemenea inspiraţii dadaiste…

Am preluat de la Ale de pe blog o melodie care mie unul mi-a plăcut destul de mult… Promovez de ceva vreme campania lui Crin Antonescu la prezidențiale, tocmai pentru că, pe lângă afinitățile mele liberale, ador ideea de a face o campanie diferită… una condusă de bun simț…

Pagina următoare »