Stâlpii, comoara poporului…

Mulţi subestimează importanţa stâlpilor pentru modesta noastră existenţă.

Ne sunt ca nişte taţi de o dimensiune impresionantă. Ne dau stabilitate, a drumului, dar şi a noastră în momentele de extremă ebrietate…

Ne dăruiesc electricitate, minunea Internetului şi a telefonului, susţin firele care fac posibil transportul în comun, fie el tramvai sau troleu. Lumina lor ne călăuzeşte fiecare pas în miez de noapte şi ne mai rezervă o altă surpriză…

Ştiaţi că stâlpii sunt cea mai nouă formă de informare? Media nu s-au prins încă de faptul că mai au un ajutor, o nouă platformă de transmitere a mesajului. În sinea lui, stâlpul este o formă de artă urbană. Ochii şi simţurile noastre sunt răsfăţate zilnic de o nouă operă de artă. Culorile abundă din toate direcţiile, dar parcă nici LCD-urile noastre sau telefoanele noastre 3G, cu ecrane de nu ştiu câte milioane de culori nu au capacitatea de reda o asemenea puritate a culorii.

Gri-ul betonului sau Maro-ul lemnului din care sunt făcuţi sunt de o exactitate ce l-ar inspira şi pe Picasso să pună nasul unei femei unde este dat de bunul Dumnezeu la începuturile Creaţiei prea dubios descrise de Biblie… Galbenul şi Negrul din care îşi confecţionează cei de la Electricitate avertismentele, pentru orice dobitoc care ar putea trăi cu impresia că dacă pune mâna pe un fir de tensiune nu se prăjeşte, sunt de o intensitate cum vă spun sincer că nu am mai văzut în nici una din cele peste 50 de ţări pe care le-am parcurs la viaţa mea!

Absolut superb şi, desigur, perfect neaşteptat! Numai românii ar putea avea atâta inclinaţie artistică, încât să îşi exerseze talentul până şi în cel mai mărunt aspect al vieţii noastre pitoreşti. Mai au oleacă şi te încântă în aşa un hal, încât să uiţi de gropile care îţi rup până şi căruţa, ca să nu mai vorbesc de peisajele dătătoare de gândiri rasiste ale vieţii noastre cotidiene…

Eu unul sunt atât de fericit că am sute de mii de taţi protectori în România asta că am şi uitat că este criză. Ce mai am nevoie de laptop, filme, televizor sau TeleEuroBingo?? A sosit Luna Modei Nouveau în România! Este acea perioadă a anului când cei mai buni artişti în artă urbană, reprofilaţi în P.R.-işti de campanie electorală, se adună de prin toate zările pentru a expune pe noile pânze ale artei urbane… Vine campania şi taţii noştri, stâlpii, sunt atracţia numărul 1 în programul defilărilor!

O explozie de culori ne inundă simţurile, iar creaţiile menite de a ne face să ne delectăm la fiecare plimbare se cer votate… Toate culorile pământului şi-au ales un partid să îl reprezinte şi toate vor să ne împresioneze până la buletinul de vot! Verde, Negru, Galben, Roşu, Alb, Portocaliu, Albastru şi Mov se adună în ritmuri de Iris, Voltaj, Direcţia 5, Fuego sau Irina Loghin pentru a ne încânta. În oraş e mai greu, pentru că prezenţa panourilor cam face ilegală o astfel de defilare, însă în judeţ este o veselie copilărească a culorilor…

Cine a spus că moda s-a născut la oraş ar trebui să se înscrie ca voluntar la lipit afişe pe stâlp pentru orice partid vrea sufleţelul lui! Este loc pentru toată lumea… Până şi Cătălin Botezatu are loc! Îl acceptă Becali, dacă Oprescu e prea ocupat. De Irina Schrotter nu mă iau, că mă trezesc cu SPP-ul la usă, întrebându-mă de ce mă iau de mâzgâliturile lui Felix Tătaru şi ale iubitului nostru preşedinte, sper pentru puţin timp, în exerciţiu…

Cum probabil bine ştiţi, nici stâlpii din oraş nu sunt uitaţi. Acestora li s-a dăruit un strop de stil, printr-un accesoriu care încă nu a fost adjudecat de Chanel sau Lagerfeld, bannerul. Cum spuneam, opere de artă… Vă mărturisesc cu sinceritate că pelerinele, găleţile, pixurile (brichetele mă încântă, că sunt un fumător înrăit), brelocurile sau scrisorile mă lasă rece, dar aştept cu nerăbdare Luna Modei special pentru a mă delecta cu noile creaţii şi invenţii în materie de mesaj, dar mai ales de culoare… Anul acesta, tema sezonului toamnă-iarnă este “Finalul crizei trece pe la Cotroceni”. Absolut îmbietor, nu-i aşa?

Eu unul nu m-aş putea gândi la o modalitate mai încântătoare de a muri electrocutat decât printre culorile unei asemenea inspiraţii dadaiste…

 

Riposta lui Crin… un imn diferit…

Am preluat de la Ale de pe blog o melodie care mie unul mi-a plăcut destul de mult… Promovez de ceva vreme campania lui Crin Antonescu la prezidențiale, tocmai pentru că, pe lângă afinitățile mele liberale, ador ideea de a face o campanie diferită… una condusă de bun simț…

 

I will always return… Bryan Adams…

 

De la un profesor, pentru toți profesorii acestei țări, gânduri bune și respectuoase în ziua sărbătorii lor internaționale!

Mi-am iubit foarte mult tatăl. L-am iubit cu dragostea unui fiu care vede întrunite în tatăl său toate calităţile necesare pentru ca acesta să-i devină model în viaţă.

Tatăl meu a fost profesor suplinitor de limba română. Nu a reuşit să fie mai mult de-atât, pentru ca nu a avut o origine suficient de sănătoasă. Datorită lui, dar şi mamei mele, care a fost învăţătoare, am ales să devin, la rândul meu, profesor.

Vedeam, din întâmplările de zi cu zi ale vieţii lor de dascăli, cât de nobilă este această carieră, cât de importantă este misiunea lor.

Prima şcoală în care am predat era în satul Ştioborăni, comuna Soleşti, în judeţul Vaslui. Era o şcoală foarte mică, cu elevi foarte puţini. Norma mea cuprindea ore de istorie, franceză şi sport şi, la fiecare dintre ele, încercam să le vorbesc copiilor despre lumea în care trăiesc, despre viaţă. Pentru ei nu era de imaginat ceva mai mare şi mai fascinant decât orasul Iaşi şi, în aceste condiţii, mie mi se părea absurd să le ţin lecţii despre revoluţia franceză. Mult mai important mi s-a părut să le insuflu încrederea în şansă, în posibilitatea de a evada din universul închis în care s-au născut, dacă au voinţă, talent şi putere de muncă.

Dar dumneavoastră cunoaşteţi aceste lucruri mult mai bine. Aţi trăit multe situaţii precum cea descrisă de mine şi, cu siguranţă, altele mult mai grele si mai dureroase.

Viaţa profesorilor nu a fost niciodată uşoară în România. Faptul că ei sunt priviţi, mereu şi mereu, drept o castă neproductivă, mi s-a părut umilitor atunci când eu însumi eram profesor. Mă simţeam jignit atunci şi nu încetez să mă simt jignit nici acum.

Vă aşteptaţi, probabil, să vă fac promisiuni. Să vă spun că viaţa dumneavoastră se va schimba spectaculos dacă eu voi ajunge preşedintele României. Nu am de gând să fac asta. Ați auzit suficiente minciuni în discursuri electorale, iar primul lucru pe care eu l-am învăţat de la tatăl meu, modest suplinitor de limba română în Tulcea, a fost să nu mint. Dar, cu certitudine, nu voi uita nicio clipă ce înseamnă vocaţia și menirea unui dascăl!

Îmi propun să mă întâlnesc cu dumneavoastră faţă în faţă, să vă privesc şi să mă priviţi în ochi şi să discutăm onest despre condiţia dascălului, despre echilibru şi normalitate în ţara noastră. Şi despre soluţiile pe care eu le văd. Pentru că profesorul trebuie să-şi recapete demnitatea şi locul care i se cuvine în societate.

Dar, până atunci, din ipostaza mea de fost coleg, permiteţi-mi să vă spun, în această zi de recunoaştere şi omagiere a profesiunii dumneavoastră,

La Mulţi Ani!

Crin Antonescu | Preşedintele Partidului Naţional Liberal

05.10.2009

 

Despre cele trei mari răsfățuri feminine și despre o rochie superbă de mireasă…

Însoțit de o migrenă pe care doar o femeie și-o poate imagina, mă apuc să scriu… Despre femei, religie, viitor și prezent, cât și despre orice altceva ce îmi mai trece prin cap până când îmi piere inspirația sau leșin de la atâta durere.

Ce sunt cele trei răsfățuri feminine? Mi se pare imposibil să nu fi auzit de ele! Nu e foarte greu de explicat. Știți, fiecare membră a “sexului frumos”… Apropo, vă mai amintiți clișeul ăla, conform căruia barbații fac parte din ramura dominant și puternică a speciei umane, iar femeia reprezintă sexul slab și frumos? Ei, cum se face că toată puterea și superioritatea noastră fizică este neutralizată atât de ușor de frumusețea și gingășia cu care o femeie ne manipulează hormonii? Care este slab și care este puternic până la urmă? Tineți minte gândul ăsta, s-ar putea dovedi important mai târziu…

Așa, revenind… Despre ce vorbeam? Aah, da, povesteam de răsfățurile feminine. Cum ziceam, orice femeie funcționează după niște reguli existențiale diametral opuse de cele masculine, însă la urma urmei umane. Astfel, pe lângă corpul de o delicatețe și o grație caracteristică, principala diferență care ne separă în cadrul aceleiași specii o reprezintă conexiunile neurologice și raționale. Dacă un barbat gândește cu amândouă “capetele” intelectuale ale corpului său, o “ea” nu își va folosi decât creierul, care își dezvoltă o utilitate mai avansată în exclusivitatea sa.

De asta nu putem înțelege femeile! Pentru că capacitatea lor intelectuală este superioară și diferită față de a noastră, tocmai datorită principiilor care îi guvernează instinctul de supraviețuire. Dacă un bărbat gândește genetic precum studentul român, adică ciclul mâncat-băut-procreat-dormit-examen (tot felul de probleme, care nu pot fi amânate)-dormit-mâncat, femeia are în “agendă” și principiul existential de atragere a celui mai bun mijloc de procreere, cele mai sănătoase modalități de a exista și cele mai ușoare căi de a le obține pe toate… Dacă vreți, ea constituie maniera Naturii de a fi perfecționistă, deși, dacă privim mai bine, și acesteia i-am dăruit o identitate feminină…

Deci, concluzia este că femeia e avansată, iar bărbații sunt doar maimuțe cu calculatoare, care au la dispoziție creme depilatoare… Putem să le ajungem din urmă, însa ne trebuie voință de fier și norocul de a avea un creier pe care să știm să îl folosim.

Din când în când, femeile se mai plictisesc de a fi mai inteligente și de a nu fi înțelese de bărbați, iar în acel moment, au nevoie să se relaxeze, pentru a uita de faptul că depind de maimuțe cu cremă depilatoare pentru a fi fericite pe toate planurile. Aici intervin acele răsfățuri, care fie au fost inventate de femei, fie sunt naturale, fie aparțin unui bărbat ce a fost nevoit să repare o greșeală… Vorbim (în ordinea asta) de Ciocolată, Sex și Cumpărături! Terapia emoțională perfectă a oricărei femei… Le luăm pe rând și le explicam, nici o problemă… Apropo, nu pun bârfa aici, pentru că asta o avem toți în comun…

Ciocolata. Rasfățul numărul unu pe plan mondial pentru sexul frumos, a fost descoperită din greșeală de cuceritorii imperiilor amerindiene și i-au dat gust, fie topind-o și servind-o caldă, fie adăugându-i tot felul de arome. Fiecare femeie își va găsi liniștea și relaxarea în acest deliciu caloric, necontând cât de mult îngrașă, ci doar cât de bună este și ce problemă trebuie uitată… Eu trebuie să recunosc că am furat o replică de la un actor american, pe care o folosesc ca motto personal pentru relațiile mele în care pun cu adevărat suflet, iar aici mă va ajuta. Paul Newman folosea, pentru a explica longevitatea căsniciei sale și de ce pentru 50 de ani viața sa a fost construită în jurul unei singure femei, următoarea expresie: “De ce mi-ar trebui să mănânc hamburger în oraș, când mă așteaptă friptură acasă?”… Continuând acest citat și transportând această metaforă pe tărâmul feminității, va rezulta ceva de genul, care poate constitui mereu un sfat relațional pentru femei: “De ce mi-aș dărui inima Shawormei întâlnită în oraș, dacă acasă mă așteaptă cea mai gustoasă prăjitură cu ciocolată”? Vă spun eu de ce, doamnelor… Pentru că acea prăjitură îți va fi de o mie de ori mai loială, decât caloriile adunate în interiorul acelei lipii… Iar o shaworma la farfurie, deși mai stabilă și mai așezată, tot nu va suna a doua zi, dupa ce o vei savura, oricât de multe promite fiecare ingredient în parte…

Despre sex nu cred că pot vorbi foarte mult, pentru că toată viața noastră ne este guvernată de această dorință procreatoare. Însă și aici ne-au luat-o înainte. Se spune că bărbații vorbesc mai mult despre sex, iar femeile se gândesc mai mult la asta și nu e de mirare, ținând cont de capacitatea lor avansată din punct de vedere intelectual. Fanteziile și orgasmele lor sunt mai complexe, libidoul lor crește invers proporțional cu al nostru, apetitul lor sexual atingând apogeul în jurul varstei de 35 de ani, comparativ cu cei 25 a mediei masculine. Clitorisul este varianta feminină de centru a plăcerii, însumând într-o suprafață mult mai ascunsă decât în cazul penisului mult mai multe celule nervoase decât acesta, iar asta le face unice. Femeile sunt mame, amante, soții, surori și absolut toate celelalte variante care ne completează nouă, bărbaților, viața, în drumul nostru rudimentar spre fericire.

Cumpărăturile deja sunt un subiect în jurul cărui s-a construit un imperiu media-comercial. De fapt, termenii se cam întrepătrund. Încă de la nivelul trocului, metoda feminină de relaxare cea mai la îndemână a fost negoțul și achiziționarea de produse care le considerau importante pentru existența lor și a gospodăriei a cărei cap reprezentau în realitate. Acum, industria a adus în calea iubitelor noastre, în loc de târguri de țară, mall-uri și hyper-market-uri pe beton, cu mii de produse adunate sistematic, pentru ca o carte de credit să nu amețească prea mult căutând unde să își reverse banii…

Poate este adevărat că accesoriile fac viața unei femei mai dulce, dar fără ciocolată și sex, aceasta ar fi prea plictisitoare, chiar și alături de cele mai frumoase perechi de pantofi sau articole de îmbrăcăminte…

Acum, că am prezentat în câteva rânduri modalitățile primordiale de relaxare și răsfăț emoțional ale femeilor, voi vorbi despre o altă fascinație de care nu pot scăpa: ideea de căsătorie și rochia de mireasă!

Dintr-un motiv sau altul, visul de a avea o verighetă pusă pe mână în fața unei biserici pline de cunoscuți, îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie albă, de obicei, este ceva despre care își dezvoltă fantezii încă de la vârste fragede… Contează foarte mult pentru femei ca acea zi să fie perfectă, pentru că este cea mai importantă zi din viața lor, ziua în care își dăruiesc toată existența lor unui partener, pe care teoretic ar trebui să îl aibă până la adânci bătrâneți, așa că sfatul meu pentru toți bărbații din lume este să încercați să nu o stricați în nici o formă, dacă țineți la viața voastră!

Acea rochie de mireasă o poate face să uite de orice, chiar și de importanța unei iubiri sincere, pentru că fix acest lucru simbolizează pentru ea! Uniunea cu un bărbat care a găsit o modalitate de a-i cuceri inima și de a o face fericită mereu, combinând cele trei forme de răsfaț de care ea are nevoie pentru a fi îndeajuns de liniștită, ca să își poată construi viitorul care și-l visează pentru ea… Dar mai mult ca orice, îi deschide drumul spre principala sa fericire din întreaga sa existență… Aceea de a fi mamă! Și asta contează mai mult chiar decât viața ei…

Asta dacă nu se îndrăgostește prea tare înainte, în oraș, de shaworma aia și uită de ce am pus ciocolata pe primul loc în acel top al răsfățurilor…

 

Cătălin Tolontan – Omul invizibil

Microbiştii şi-l aduc aminte ca pe un portar scund şi mereu pe arcuri. Pe cît era de prezent atunci, pe atît de modest e azi.

Mai întîi a fost sosul bolognez. Şi furculiţa care a căzut în farfurie, împrăştiind bucăţelele mici de carne pe faţa de masă în unul dintre cele mai de fiţe restaurante din Bucureşti.

“Te aştept la Casa di David”, îi spusese Mircea Lucescu. Bărbatul a ajuns cu cinci minute înainte. Mircea era la masă cu Răzvan. A intrat, s-a aşezat, au comandat şi şi-au amintit vremurile cînd jucau împreună la Corvinul, el portar, Lucescu, jucător şi antrenor cu navetă între Hunedoara şi echipa naţională.

Marin Ioniţă a apărat 13 ani la Corvinul şi încă 13 la Rapid. Primii 13 ani de antrenorat i-a împărţit tot între aceleaşi echipe. Bine că nu e superstiţios! I-a pregătit pe Lobonţ, Stelea, Dolha, Coman, dar a preferat să rămînă îmbrăcat în materialul rar al tipilor muncitori şi invizibili. “Aproape că vedeam prin el”, îşi aminteşte un fost jucător. Transparenţa a căpătat şi forme concrete. După vreo două campionate de la venirea în Giuleşti, Burdujan a întrebat pe cineva din staff: “Auzi, dar cum îl cheamă pe antrenorul ăsta cu portarii?”.

În 2007, cînd Răzvan a plecat de la Rapid, Ioniţă a vrut să-şi găsească altceva. Şi aşa a ajuns să comande o porţie de spaghete bologneze. “Dacă vrei, te pot lua la Şahtior antrenor cu portarii. Am nevoie de cineva ca tine”, i-a spus Mircea Lucescu. “Dar cît cîştigi aici?”, l-a mai întrebat. “10.000 de euro”, a răspuns Ioniţă. Între timp sosise mîncarea. Lucescu s-a crispat. “Vreau să vii, dar nu pot să-ţi dau decît 10.000 de dolari, nu de euro”, a zis. “De acord. Oricum vreau să plec”, a zis rapidistul. “Mă bucur! Deci restul condiţiilor le discutăm cînd ajungi la Doneţk. Ţinem minte: 10.000 de dolari pe lună!”, a spus Lucescu, moment în care lui Ioniţă i-a căzut tacîmul în sosul roşu. El avea în Grant 10.000 de euro salariu pe an.

Astăzi, Ioniţă este antrenorul cu portarii al cîştigătoarei Cupei UEFA şi a rămas la fel. Cămaşa aceea a curăţat-o îndelung, cu gesturile sigure ale bărbaţilor mereu departe de casă, şi a pus-o deoparte.

P.S. Nu ştiu cât aţi înţeles despre ce este vorba în acest editorial, însă eu am ţinut neapărat să împart şi cu ceilalţi non-cititori de GSP această lecţie de viaţă…

 

AMR 70…

Florin Chilian spunea, într-o apariţie recentă, referindu-se la cei 20 de ani ai lui Brucan, ceva de genul următor: „Am avut 20 de ani să fim proşti. Din decembrie 2009, nu mai avem voie să fim proşti.”

Absolut de acord. Au trecut 20 de ani în care întotdeauna alţii ne-au spus ce avem de facut. 20 de ani de tranziţie în care, parafrazând vorbele lui Brucan, am avut voie să fim proşti. Eram la început şi nimeni dintre noi nu ştia ce avem de făcut. În afară de o mână de şmecheri care s-au îmbogăţit furând şi care au vrut să conducă această ţară la nesfârşit. 20 de ani, am învăţat democraţie. Am învăţat să muncim cinstit şi la patron. Am învăţat că doar singuri putem să ne descurcam. Am văzut cum este afară şi ne-am întors să aplicăm acasă. Am avut dreptul să fim ignoranţi, şi din această cauză, i-am lăsat mereu pe alţii să ne păcălească.

Termenul lui Brucan se apropie de sfârşit. Daca aş fi în armată, aş spune AMR 70 (cei care au făcut armata ar trebui să le explice celor mai tineri ce înseamnă termenul). Da, AMR 70, şi cronometrul continuă să meargă.

La finalul acestui an, ne oprim. Gata. Nu mai avem voie să fim nici „stupid people”, nici fraieri, nici carne de tun, nici generaţie de sacrificiu. A venit vremea oamenilor obişnuiţi care au trăit pe pielea lor tranziţia şi care au încercat din răsputeri să îi supravieţuiască. Mulţi dintre noi, îmbătrâniţi înainte de timp, dar mulţi dintre noi, cu speranţa că încă se poate.

Vă propun acest exerciţiu – AMR 70. Pentru mine, au mai rămas 70 de zile până când România va ieşi din tranziţie şi până când românii vor demonstra că nu mai vor să fie fraieri şi că îşi iau în mâini propria soarta, prin votul pe care îl dau. Pentru voi, ce reprezintă AMR 70?

Textul de mai sus îi aparţine lui Crin Antonescu şi îl regasiti şi pe blogul lui încă de săptămâna trecută… Ştiti foarte bine că eu încerc să nu vă plictisesc cu politica pe blog, dar vă voi mai prezenta din când în când ce mi se pare reuşit în campanii, ca mesaj sau ca realizare… Nu e doar un slogan sau vreun clişeu, dar chiar avem nevoie de o schimbare, măcar de o altfel de campanie, care nu este bazată pe aceleaşi promisiuni obosite care mă fac pe mine, un posibil viitor jurnalist la bază, să închid în silă televizorul şi să nu îmi mai trebuiască să cumpăr un ziar… Nu ştiu daca Crin poate să se dovedeasca diferit, dar eu cred în el şi voi încerca să vă conving şi pe voi că merităm împreuna o nouă şansă… Spun asta pentru că mie personal mi se pare idioată placa aia pe care o aud de când sunt mic, cum noi suntem o generaţie de sacrificiu, a cărei existenţă se contorizează doar prin faptul că trebuie să muncim fără să ne pese de noi, pentru a construi un viitor pentru cei ce vor veni după, în cel mai pur sentiment patriotic… Cu ce drept îmi cere mie cineva, la 21 de ani cât am, să îmi sacrific viitorul şi tot ce am construit până acuma, pentru generaţiile următoare? Una este să vreau binele copiilor mei şi cu totul altceva să dau tot din mine pentru o ţară asupra căreia nu am nici un control… Controlul nostru este votul… Sper să nu îl mai irosiţi lipsind de la vot pe 22 noiembrie… V-au mai rămas vreo 60 şi ceva de zile să vă hotărâţi cu cine votaţi… Cu oricine aţi face-o, fie că e Crin sau nu, duceţi-vă şi o faceţi! Este crucial pentru viitorul nostru…

 

Jay-Z feat. Rihanna & Kanye West – Run this Town…

 

Monday Morning Comedy… Ricky Gervais…

 

O poezie superbă… GuestSpot? Ana Blandiana:D

Am dat un click din greşeală pe statusul unei prietene bune de-ale mele acuma şi am dat peste o poezie pusă pe muzică care a stârnit toate oasele de femeie pe care le am sau le mai păstrez prin cameră :-”…

Ce frumos ar fi dacă fiecare femeie ar gândi şi s-ar exprima aşa… Probabil aş scrie non-stop de cât de îndrăgostit aş fi… Aşa, te iubesc doar pe tine şi sunt cel mai fericit om din lume pentru asta:D!